După şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean din dimineaţa zilei de luni, 3 iunie a.c., preşedintele CJ, Ion Cîlea, a simţit nevoia de a dialoga cu jurnaliştii pe tema negocierilor de joia trecută de la Bucureşti. Nemulţumit de titlurile publicaţiilor vâlcene de luni dimineaţa, Ion Cîlea a rupt „Legea Tăcerii”, impusă de liderii de la centru, explicând public care a fost scopul prezenţei conducătorilor USL Vâlcea la Bucureşti. Problema este că liderul PSD Vâlcea riscă să fie sancţionat dur pentru „indisciplină”, încălcând protocolul înainte de a-l semna în condiţiile în care Ponta şi Antonescu şi-au atenţionat colegii să înceteze cu scandalurile şi cu divulgarea discuţiilor dintre pesedişti şi liberali, inventând un aşa – zis „cod de conduită”.
După cum bine se ştie, joia trecută, Ion Cîlea, Dumitru Persu, Costi Rădulescu, de la PSD, şi Cristian Buican şi Dan Niţu, de la PNL, au fost chemaţi la raport la Bucureşti, Vâlcea fiind singurul judeţ din ţară unde nu există un protocol USL semnat şi parafat. Întâlnirea s-a derulat în prezenţa celor doi secretari de la PSD şi PNL, Andrei Dolineaschi şi Eduard Helvig.
Doleanţa cea mai arzătoare a liberalilor, conform spuselor lui Ion Cîlea, a fost respectarea protocolului USL din 2012, în care scria negru pe alb că instituţia Consiliu Judeţean revine PSD, iar Primăria Râmnicului, PNL. Acest lucru l-a susţinut clar şi răspicat secretarul liberalilor, Eduard Helvig, care a cerut imperativ ca şi acum se aplice această regulă, iar interimatul la primărie să-i revină unui liberal. Acest lucru l-a recunoscut public şi liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, care a divulgat tot ce s-a discutat la Bucureşti, deşi i-a fost interzis acest lucru.
Ion Cîlea şi Dumitru Persu s-au simţit lezaţi de dezvăluirile şi acuzaţiile din presă şi au găsit de cuviinţă să-şi descarce nervii pe jurnalişti, într-o conferinţă de presă organizată ad-hoc. Sigur, nervos şi afectat că i-a fost atinsă imaginea publică, preşedintele social-democraţilor vâlceni şi-a dat drumul la gură şi nu s-a putut abţine să nu-şi „înţepe” uşor partenerii de alianţă. Astfel, el a dezvăluit că şi-a informat şefii de la Bucureşti de alianţele pe care liberalii le-au format în Consiliul Judeţean, în defavoarea USL şi pentru a-i pune lui piedici. „Eu n-am trădat niciodată pe nimeni şi nu sunt un trădător. Sunt un om care lucrez foarte corect, foarte transparent şi nu pot să fiu încadrat în această categorie. Totul a pornit de la faptul că nu ştiu cine, nu vreau să dau nume, a dat în presă tot felul de informaţii care nu corespund cu realitatea. (…) Care era mobilul acestei întâlniri? Probabil că s-a evidenţiat faptul că atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Municipal s-au schimbat majorităţile. Şi asta, probabil, a generat o anumită teamă. (…) Au fost reluate în discuţie serviciile deconcentrate. N-am pierdut nimic, nici o unitate unde avem numiţi oameni foarte competenţi. Dincolo de acest capitol, domnul secretar general Helving s-a interesat şi de majorităţile de la Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal. Dumneavoastră ştiţi prin ce am trecut noi la Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte majoritatea, prin greutăţi generate, sincer, nu de noi. Eu şi colegii mei întotdeauna am ţinut de acest USL şi am făcut tot ce a fost posibil ca să nu ieşim cu tot felul de comunicate prin care să afectăm unitatea USL. Eu nu mi-am permis să jignesc pe nimeni, am dat câte un răspuns elegant şi corect, pentru că doresc să menţinem USL şi USL-ul la Vâlcea se va menţine aşa cum s-a clarificat şi în urma întâlnirii de la Bucureşti. Nu vă ascund că nu am fost deranjat de toate atacurile, de toate proiectele de hotărâri care au fost iniţiate în Consiliul Judeţean, dar acum, în urma acestei discuţii, ele au fost lămurite şi li s-a atras atenţia că cine mai mişcă se vor lua măsuri, indiferent ce fac, în ceea ce privesc atacurile unii asupra altora în organizaţiile PSD şi PNL Vâlcea”, a precizat preşedintele Ion Cîlea.
„Să aşteptăm, să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul”
Mai mult, pentru a se spăla pe mâini de acuzaţiile de trădare, Ion Cîlea a spus că nu este de acord cu înlăturarea lui Gigi Matei din fruntea Primăriei Râmnicului, susţinând că trebuie să mai aştepte câteva luni până când situaţia primarului arestat se clarifică. „Sigur că un punct mai fierbinte a fost acela, pus pe tapet de domnul Helving, cu privire la Primăria Râmnicului. Acolo am văzut că se mai fac tot felul de jocuri. Când votează unii, când nu votează, deşi această majoritate este clară şi domnul Dolineaschi spunea că, automat, UNPR-ul – făcând parte din această alianţă cu noi, trebuie să voteze cu noi. Problema acestei majorităţi la municipiu a constituit o îngrijorare pentru unii (n.r.: pentru PNL). Deranjul cred că a fost acela că în urma unui vot, pe care noi nu l-am influenţat cu nimic – domnul Gigi Matei a ieşit câştigător în a ţine locul de primar pe perioada aceasta cât se clarifică situaţia cu domnul Frâncu. Deci, primar interimar, prin votul consilierilor locali, nu prin influenţa noastră a partidului. În continuare, s-a insistat pe ideea că dacă domnul Frâncu va demisiona să aibă tot ei, PNL-ul, om la Rm. Vâlcea. Eu m-am opus foarte tare şi m-au ajutat şi colegii mei cu care am fost. M-am opus, în sensul că nu sunt eu cel care hotărăsc înlocuirea domnului Matei. Deocamdată, domnul Gigi Matei este acolo prin votul consilierilor locali şi chiar dacă ar fi să intervin eu sau altcineva, nu cred că s-ar putea, pentru că acolo s-a creat o majoritate şi aşa au decis. Sigur eu au spus că dacă domnul Frâncu demisionează, să aibă ei candidat. Eu nu am fost de acord nici cu asta, deocamdată. Am spus că asta este o treabă pe care trebuie să o hotărască conducerea partidului şi, bineînţeles, pe care să o stabilim în Organizaţia Judeţeană. Vă dau cuvântul meu de onoare că n-am semnat nimic. N-am primit nici un protocol prin fax, dar oricum, dacă-l primesc, nu-i obligatoriu să-l semnez. Noi am spus să lăsăm o perioadă de timp de 2-3 luni, să vedem cum se desfăşoară lucrurile, să vedem ce se întâmplă cu domnul Frâncu, pentru că este posibil ca acesta să se şi întoarcă la Primăria municipiului şi ce rost are să generăm un scandal fără să avem un motiv foarte serios. Acesta a punctul nostru de vedere, n-am semnat nimic, n-am pierdut nimic din directorii pe care i-am numit pe competenţă la unităţile noastre. Eu consider că aceasta este o decizie foarte importantă care trebuie luată de către conducerea partidului şi, nu în ultimul rând, conducerea partidului să vină în faţa Organizaţiei Judeţene să motiveze hotărârea luată. De ce? Pentru faptul că domnul Helving a insistat foarte mult pe protocolul din 2012. Adică dacă au avut candidat PNL, tot ei trebuie să aibă candidat. Însă le-am spus că e prematur să discutăm aceste lucruri şi că trebuie lăsate lucrurile să curgă de la sine. Să aşteptăm, să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul şi după aceea ne pronunţăm. Mi s-a părut o grabă extraordinară să înlocuim pe domnul Matei cu nu ştiu ţine. Eu zic că nu este corect. Avem o relaţie foarte bună cu partenerii de Alianţă, nu vrem să creăm disensiuni. Noi cred că am dat dovadă de mul bun-simţ şi înţelepciune în relaţia cu PNL-ul. Eu am fost atacat de x, de y, foarte dur şi nu mi-am permis să dau drept la replică, pentru că lupt pentru menţinerea acestei alianţe. Şi avem o înţelegere: dacă noi ne-am pus prim-ministru pe domnul Victor Ponta, luptăm cu aceeaşi ardoare să îl alegem preşedinte pe domnul Crin Antonescu, pentru care eu am o stimă şi un respect deosebit” – a spus preşedintele Ion Cîlea.
Persu nu dă doi bani pe ce spun Ponta şi Antonescu
Secretarul executiv Dumitru Persu a fost ferm în declaraţii, susţinând că nu trebuie să se lase călcaţi în picioare de liderii centrali. Mai pe scurt, Persu i-a trimis la plimbare pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta, menţionând, la un moment dat, că USL a făcut numai rău PSD-ului şi că, la alegerile locale din 2016, social-democraţii ar trebui să candideze separat. „Ce s-a întâmplat la Municipiu, cu alegerea ca primar interimar a domnului Matei, nu este vina organizaţiei judeţene. Preşedintele Organizaţiei Municipale, în persoana domnului Gigi Matei, a găsit de cuviinţă că e mai bine să fie el primar, din pozitia de viceprimar. Eu, personal, sunt de acord cu ce a făcut şi îl susţin pe Matei pentru că, susţinându-l pe acesta, susţin cea mai puternică organizaţie a judeţului, de 2500 de membrii, Organizaţia Municipală a PSD Râmnicu Vâlcea. Că trebuie să respectăm un protocol sunt foarte de acord, dar asta nu presupune că ei pot să ne calce în picioare într-o structură şi politică şi administrativă, iar noi trebuie să respectăm toate dorinţele lor. Departe de noi acest gând.”, a afirmat secretarul Dumitru Persu.
CLAUDIA STANCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu