LECŢIE. Primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, a demonstrat, în şedinţa de Consiliu Local privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2011, că nu prea cunoaşte valorile impozitelor la clădiri. Acesta trăia cu impresia că valoarea acestuia este de 1,2%, însă consilierul PSD Gigi Matei l-a trezit, amintindu-i că este 1,5%.
O veste bună pentru locuitorii municipiului Rm. Vâlcea. Taxele şi impozitele vor rămâne neschimbate în anul care urmează. Consilierul local, Gigi Matei, susţine că ar fi fost chiar bizar ca acestea să-şi schimbe valoarea în condiţiile în care acestea au valoarea maximă. „Vreau să spun ceva pentru toţi râmnicenii: se încearcă inducerea lor în eroare! Nivelul impozitelor în nici un caz nu se schimbă, iar cetăţenii trebuie să ştie că marea lor majoritate sunt acum la nivel maxim. La un singur capitol, acela al clădirilor care nu au fost tranzacţionate în ultimii trei ani, impozitul aplicat este minim, dacă putem spune aşa, în rest, la Râmnicu Vâlcea sunt impozite maxime. Şi mai trebuie spus ceva, se tot vorbeşte de descentralizare, dar din păcate nu este deloc aşa. Noi facem azi o treabă formală, practic, votăm ceea ce se impune prin lege. Avem un grad de colectare al taxelor şi impozitelor foarte mare: peste 90%. Acest fapt demonstrează că râmnicenii sunt oameni conştiincioşi, iar noi trebuie să cheltuim banul public cu mare responsabilitate”, a menţionat Matei, ales local PSD.
Conform legii, taxele şi impozitele locale se indexează odată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu