A fost un sfârșit de săptămână cu peripeții pentru șoferii ce nu au circulat regulamentar pe drumurile județene!
În ultimul timp, polițiștii vâlceni se confruntă cu tot mai multe cazuri în care tinerii aleg să se urce la volanul mașinii, deși se află sub influența substanțelor interzise sau sub influenţa alcoolului!
Așadar, in acest sfârșit de săptămână, polițiștii au depistat următoarele infracțiuni:
La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 19:21, polițiștii rutieri au depistat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Galicea, județul Vâlcea.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
•
Ieri, 14 iulie a.c., în jurul orei 18:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băbeni, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat pe Drumul Județean 677F, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana
depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
•
În seara zilei de 14 iulie a.c., în jurul orei 20:42, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești, au depistat pe Drumul Județean 605 A, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani, din localitatea Zătreni, județul Vâlcea.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana
depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.




















Lasă un comentariu