Curtea Constituțională a României a decis, luni, 20 octombrie 2025, că noua lege a pensiilor magistraților este neconstituțională. Judecătorii au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce înseamnă că legea nu poate intra în vigoare.
CCR a declarat neconstituțională legea nu pentru motive de fond, ci pentru motive de formă. Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru ultima variantă a proiectului, așa cum era obligatoriu.
Legea privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu fusese atacată la Curtea Constituțională de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a considerat că modificările propuse aduc atingere independenței justiției și încalcă numeroase principii fundamentale ale statului de drept.
„Prin votul exprimat, judecătorii instanței supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale”, se arăta în comunicatul emis de ÎCCJ.
Noua lege prevedea creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, majorarea vechimii necesare pentru pensionare de la 25 la 35 de ani și reducerea pensiei la 70% din ultimul salariu net, față de 80% din ultimul salariu brut în prezent. În plus, era introdusă o perioadă de tranziție până în anul 2036, timp în care vârsta de pensionare urma să crească treptat, cu un an și jumătate în fiecare an.
Proiectul a generat proteste în instanțe și parchete din toată țara, prin suspendarea activității, magistrații reclamând o încălcare a independenței justiției.
Decizia Curții Constituționale înseamnă că legea trebuie retrimisă în Parlament și reluat întregul proces legislativ, cu respectarea procedurilor constituționale, inclusiv obținerea avizului CSM.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu