Fostul fotbalist Caius Lungu, care a evoluat și pentru CSM Râmnicu Vâlcea, a murit în această dimineață, la Timișoara, în urma unui infarct suferit în timp ce alerga. Avea doar 36 de ani.
Caius ieșise la alergat alături de fratele său, pe un teren din cartierul Ronaț. Deși era ora 6 dimineața, iar temperatura nu era ridicată, fostul fundaș s-a prăbușit pe teren. A fost chemată imediat ambulanța, iar acesta a fost transportat de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Medicii au încercat în zadar resuscitarea sa.
Lungu nu era cunoscut cu probleme cardiace, iar autopsia va stabili cauzele exacte ale decesului. Corpul său va fi analizat la Institutul de Medicină Legală, iar poliția a deschis, conform procedurii, un dosar de ucidere din culpă – o formalitate legală care nu implică, deocamdată, suspiciuni asupra cuiva.
Caius Lungu a evoluat în cariera sa la mai multe cluburi din România și Italia, printre care Fortuna Covaci, Voința Sibiu, Colorno, Ripensia Timișoara, CSM Reșița, Pobeda Dudeștii Vechi, dar și la CSM Râmnicu Vâlcea, echipă unde și-a lăsat o parte din suflet. În ultimul an activase la Timișul Șag, dar luase decizia să se retragă din activitatea competițională.
Moartea sa fulgerătoare lasă în urmă durere și nedumerire în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat – atât ca sportiv, cât și ca om.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu