Viorel Sibiceanu, antreprenorul care a transformat popasul de la Dedulești într-un adevărat reper gastronomic pentru milioane de români, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani.
Afacerea de familie a început în anul 1994, după ce Viorel Sibiceanu a activat în industria cărnii. În timp, terasa din Dedulești, situată pe DN7, în județul Argeș, a devenit unul dintre cele mai cunoscute popasuri rutiere din România. Rețeta tradițională și dimensiunea generoasă a mititeilor au transformat „micii mari” de Dedulești într-un adevărat simbol culinar, apreciat de șoferi și turiști din întreaga țară.
Succesul afacerii s-a bazat pe pasiune, muncă și consecvență, iar în prezent tradiția este dusă mai departe de copiii lui Viorel Sibiceanu, care continuă povestea începută în urmă cu peste trei decenii.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face începând de joi, 6 august, la locuința familiei din satul Săpunari, comuna Morărești. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 8 august, la cimitirul din satul Săpunari.
Prin dispariția sa, Viorel Sibiceanu lasă în urmă nu doar o afacere de succes, ci și un nume care a devenit sinonim cu unul dintre cele mai cunoscute popasuri gastronomice de pe DN7.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu