Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN64, în localitatea Vlădești, la intersecția cu strada Stadionului, în apropierea piscinei Aqua Zen.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar la fața locului au intervenit echipaje ale ISU Vâlcea, inclusiv modulul de descarcerare, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea și polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Băile Olănești.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma impactului, trei minori și un adult, toți conștienți și cu răni ușoare, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pentru investigații și îngrijiri medicale.
Traficul în zonă a fost îngreunat pe durata intervenției echipajelor de salvare, însă circulația a fost reluată și se desfășoară în condiții normale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.






















Lasă un comentariu