Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Furt de 4.000 de euro și un telefon dintr-un taxi, în Râmnicu Vâlcea. Autorul, un tânăr de 22 de ani, reținut de polițiști

Un tânăr de 22 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținut de polițiști după ce, în dimineața zilei de 6 august, ar fi sustras suma de 4.000 de euro și un telefon mobil din torpedoul unui taxi.

Alarma a fost dată în jurul orei 09:00, printr-un apel la 112, care anunța faptul că jaful a avut loc cu aproximativ o jumătate de oră înainte. În urma sesizării, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au constituit de urgență o echipă operativă pentru identificarea autorului.

Investigațiile rapide ale polițiștilor Biroului de Ordine Publică au dus la identificarea suspectului în doar câteva ore. Acesta a fost depistat în municipiu în jurul orei 13:10 și condus la sediul poliției.

După administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.