Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu de vegetație la Valea Mare: 12 hectare afectate

Peste 20 de pompieri militari vâlceni, din cadrul mai multor subunități din județ, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Valea Mare.

Flăcările au cuprins vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș, iar suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 12 hectare.

La intervenție au participat și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Mare, precum și lucrători ai Ocolului Silvic Bălcești.

Intervenția echipajelor a împiedicat extinderea incendiului către gospodăriile din zonă. Nu au fost înregistrate victime și nici pagube la locuințele sau bunurile cetățenilor.