Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Răfuială în trafic la Tetoiu! Cinci bărbați reținuți după o bătaie ca-n filme

Cinci bărbați au fost reținuți de polițiștii de la Secția 11 Zătreni, în urma unui conflict violent petrecut în comuna Tetoiu, județul Vâlcea. Incidentul, care a avut loc în seara zilei de 20 aprilie, a izbucnit în trafic și s-a transformat rapid într-o altercație fizică.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, scandalul a avut loc în jurul orei 20:00 și s-a soldat cu rănirea a două persoane, care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate la spital.

În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 50 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

Astăzi, 25 aprilie, suspecții urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului și pentru documentarea completă a activității infracționale.