Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu violent în prima zi a Noului An, la Dăești: o locuință a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit aseară, în prima zi a Noului An, la o casă din localitatea Dăești, mobilizând de urgență pompierii militari vâlceni.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pompierii au fost solicitați în jurul orei 22 pentru stingerea incendiului. La fața locului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, flăcările cuprinzând întreaga locuință. Intervenția rapidă a pompierilor a dus la localizarea incendiului, împiedicând extinderea acestuia la construcțiile învecinate.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. Urmează să se stabilească cauza probabilă a incendiului.