Scene de violență au avut loc în orașul Călimănești, unde un conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi a degenerat într-o bătaie în toată regula, chiar în fața unui magazin alimentar.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 29 decembrie 2025, în jurul orei 17:40, iar intervenția polițiștilor s-a lăsat cu rețineri și ordine de protecție.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, două cupluri s-ar fi atacat reciproc, după ce și-au adresat injurii și amenințări. Schimbul de replici a escaladat rapid într-o agresiune fizică, tulburând grav ordinea și liniștea publică.
Urmările nu au întârziat să apară: o femeie de 60 de ani a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, iar un bărbat de 62 de ani a necesitat, de asemenea, intervenția cadrelor medicale.
Pentru a preveni noi acte de violență, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii și au stabilit măsuri ferme pentru protejarea victimelor.
În urma probelor administrate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, la data de 30 decembrie 2025 a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de ani și a unei femei de 39 de ani, ambii din Călimănești. Cei doi sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Suspecții au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea și urmează să fie prezentați procurorilor, pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.




























Lasă un comentariu