Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lacul Vidraru intră în faza de reumplere: când revine apa, când pornește din nou hidrocentrala și ce se schimbă după retehnologizare

Lacul de acumulare Vidraru, unul dintre simbolurile hidroenergeticii românești, se apropie de finalul unei etape istorice: golirea controlată necesară pentru retehnologizarea hidrocentralei. După luni în care nivelul apei a fost menținut scăzut pentru desfășurarea lucrărilor în siguranță, Hidroelectrica anunță că următoarea perioadă va aduce, treptat, revenirea apei în acumulare și reluarea producției de energie electrică.

Potrivit companiei, în intervalul ianuarie–martie 2026 au loc intervenții esențiale asupra structurilor și echipamentelor amplasate la baraj, lucrări care impun menținerea lacului sub cotele obișnuite. Nivelul apei poate înregistra variații de câțiva metri, în funcție de temperaturi și precipitații, însă procesul principal de coborâre a fost deja finalizat.

Reumplerea lacului este programată să înceapă în luna aprilie 2026. Ritmul în care Vidraru va reveni la un nivel utilizabil depinde însă direct de condițiile hidrologice din acest an. Într-un scenariu mediu, nivelul minim de exploatare ar urma să fie atins în toamnă, ceea ce va permite trecerea la următoarea etapă a proiectului.

Reluarea producției de energie electrică la hidrocentrala Vidraru este strâns legată de acest calendar. Hidroelectrica estimează că, în jurul lunii octombrbrie 2026, nivelul apei va fi suficient pentru începerea testelor de repornire. În noiembrie, trei dintre cele patru hidroagregate ar putea fi readuse în funcțiune, în timp ce al patrulea va rămâne în continuare în proces de modernizare.

Lucrările de retehnologizare, demarate la finalul anului 2024, reprezintă una dintre cele mai importante investiții din infrastructura energetică națională, cu o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Proiectul vizează nu doar înlocuirea și modernizarea echipamentelor mecanice și electrice, ci și consolidarea construcțiilor hidrotehnice, introducerea unui sistem modern de comandă și control, precum și creșterea siguranței în exploatare.

La finalul investiției, puterea instalată a hidrocentralei Vidraru va crește, iar eficiența producției de energie va fi îmbunătățită semnificativ. Revenirea lacului la nivelul cu care turiștii și localnicii erau obișnuiți înainte de golirea controlată va mai necesita timp, posibil peste un an, însă autoritățile și operatorul energetic subliniază că fiecare etapă este esențială pentru funcționarea sigură și durabilă a unuia dintre cele mai importante obiective energetice ale României.