O femeie în vârstă de 64 de ani, din comuna Berislăvești, a fost sancționată contravențional de polițiștii vâlceni după ce ar fi abandonat patru pui de câine în zona Căciulata.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii locali din cadrul Primăria orașului Călimănești, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.
Incidentul ar fi avut loc în data de 8 februarie 2026, când femeia ar fi abandonat patru exemplare canine, în vârstă de aproximativ trei luni, pe raza localității Căciulata.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, aceasta a fost sancționată cu o amendă în valoare de 12.000 de lei.
Reprezentanții IPJ Vâlcea reamintesc faptul că abandonul animalelor este interzis prin lege și constituie contravenție, fiind sancționat conform legislației în vigoare. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor anunță că vor continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor de cruzime și neglijență față de animale.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu