Pompierii militari vâlceni au desfășurat nu mai puțin de 71 de misiuni în intervalul 1 august, ora 08:00 – 4 august, ora 08:00, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea.
Majoritatea intervențiilor – 53 la număr – au vizat acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către unitățile sanitare. În total, echipajele SMURD au asistat 59 de persoane în această perioadă.
De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea a 8 incendii, dintre care 7 au izbucnit la vegetație uscată, în condiții de caniculă și secetă. Alte două intervenții au vizat protecția comunității.
Echipajele operative au fost solicitate și în alte 8 situații de urgență, precum asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere, transportarea unor persoane supraponderale, salvarea unui animal de talie mică din medii ostile vieții sau pentru asanarea de muniție neexplodată.
Tot în acest interval, în localitățile Boișoara, Măldărești și Copăceni au fost emise 3 mesaje RO-ALERT pentru avertizarea populației în legătură cu prezența unor urși. Autoritățile reamintesc populației să evite contactul cu animalele sălbatice și să apeleze imediat 112 în caz de pericol.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea rămâne mobilizat permanent, 24 de ore din 24, pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență și acordarea sprijinului necesar persoanelor aflate în dificultate.
Informații utile despre modul de comportare în caz de urgență sunt disponibile pe platforma www.fiipregatit.ro și în aplicația mobilă DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu