Joi dimineață, 21 august, efective importante din cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public, Poliției Locale și Primăriei Râmnicului, coordonate de primarul Mircia Gutău, au intervenit în Colonie Nuci pentru o amplă acțiune de salubrizare și de restabilire a ordinii publice.
În urma verificărilor, au fost desființate mai multe împrejmuiri ilegale și construcții improvizate, iar autoritățile au început eliberarea unei suprafețe de aproximativ 30.000 mp din domeniul public, ocupată în ultimul timp de deșeuri menajere și resturi provenite din construcții. Zona urmează să fie igienizată, să fie supravegheată video și să fie restricționat accesul autovehiculelor pentru a preveni noi situații similare.
Primăria a luat această măsură după ce, în urma mai multor controale, inspectorii zonali au aplicat amenzi totalizând 15.000 de lei pentru aruncarea ilegală de gunoi, sancțiuni care nu au dus însă la o îmbunătățire a situației.
„Nu voi face niciun rabat, vreau să se păstreze ordinea!”, a declarat ferm primarul Mircia Gutău, amintind de investițiile majore din ultimii doi ani pentru modernizarea celor șase barăci care însumează 90 de locuințe sociale.
Edilul a precizat, de asemenea, că în perioada următoare se va face o analiză detaliată privind comportamentul locatarilor și plata amenzilor aplicate. În funcție de rezultate, s-ar putea lua inclusiv măsura evacuării unor chiriași care nu respectă regulile.










Sursa foto: Primăria Râmnicu Vâlcea
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu