Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Investiție de 2,5 milioane de euro în sănătatea vâlcenilor: a doua clădire de spital, gata în 2027 la Drăgoești

Sistemul de sănătate din județul Vâlcea continuă să se dezvolte prin investiții majore în infrastructura medicală. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construirea unei noi clădiri de spital la Spitalul de Psihiatrie Drăgoești, un proiect esențial pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite pacienților.

Noua investiție vizează realizarea unei clădiri moderne de tip ambulatoriu, cu o valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, finanțată din fonduri europene. Potrivit administrației județene, aceasta va fi a doua clădire nouă de spital construită la Drăgoești, după ce, anul trecut, a fost finalizat și pus în funcțiune un imobil modern destinat saloanelor pentru pacienții cu afecțiuni psihice.

Clădirea ambulatoriului va avea o suprafață totală de 430 de metri pătrați, iar termenul de execuție este de 20 de luni, din care primele trei luni sunt alocate proiectării și verificării tehnice. Dacă lucrările vor decurge conform graficului, noua clădire va fi finalizată în anul 2027.

Ambulatoriul va fi dotat cu cabinete specializate pentru psihiatrie, neurologie și monitorizare, precum și cu aparatură medicală de ultimă generație, printre care ecograf 4D, EKG, EEG, spirometru și alte echipamente performante necesare unui diagnostic rapid și precis. De asemenea, proiectul prevede implementarea unor sisteme moderne de eficiență energetică, inclusiv panouri fotovoltaice și solare, sisteme de iluminat LED, mobilier medical specific și echipamente de dezinfecție cu UV-C.

Prin realizarea acestui ambulatoriu, autoritățile județene urmăresc crearea unui spațiu adecvat pentru consultații, creșterea calității actului medical și, în mod esențial, reducerea timpului necesar pentru diagnosticare și intervenție.

„Continuăm să investim în toate spitalele vâlcene. Ne dorim ca pacienții să fie tratați la cele mai înalte standarde, iar medicii să beneficieze de condiții moderne pentru desfășurarea activității”, a transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.