Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Păușești Măglași intră într-un an decisiv: pod nou, drumuri, rețele și investiții strategice în 2026

Primăria Păușești Măglași începe anul 2026 cu un pachet consistent de lucrări de infrastructură, primarul Marcel Radi subliniind că acesta va fi un an fundamental pentru consolidarea atractivității localității, atât pentru cei care își doresc o locuință aici, cât și pentru potențiali investitori.

Printre proiectele aflate în derulare se numără construcția podului din Valea Cheii, o investiție importantă care va face legătura între două străzi și va reduce distanța dintre sate cu aproximativ 1,5 kilometri. Noua infrastructură va asigura acces rutier pentru 54 de gospodării, îmbunătățind considerabil mobilitatea locală.

„Continuăm lucrările la baza sportivă, un proiect care s-a dovedit deja un real succes, având în vedere numărul mare de echipe care au închiriat complexul în pauza competițională pentru antrenamente. Totodată, extindem alimentarea cu apă în punctul «La Sică»”, a declarat primarul Marcel Radi.

Extinderile rețelei de apă vor continua și în zonele „Lacul Popii” și Strada Viei, aceasta din urmă urmând să fie asfaltată pe o lungime de aproximativ 1.200 de metri. În paralel, administrația locală a realizat o inventariere completă a infrastructurii stradale din comună.

„Avem identificate 28 de străzi care necesită modernizare și care nu sunt incluse în proiectul Anghel Saligny. Sunt capete de drum sau străzi mai mici, dar care deservesc proprietăți și sunt importante pentru locuitori. Pentru noi reprezintă o prioritate și vor face obiectul unui proiect distinct”, a adăugat edilul.

În ceea ce privește rețelele de electricitate, extinderea din punctul „Viezuini” a fost deja finalizată, iar alte zone care au intrat sau urmează să intre în intravilan vor beneficia de lucrări similare.

Pe componenta de siguranță și clădiri publice, Primăria Păușești Măglași a depus documentația necesară pentru reabilitarea Remizei PSI, prin programele destinate clădirilor aflate în risc seismic. Totodată, primarul Marcel Radi are în vedere reabilitarea sediului Poștei, clădire în care funcționează și sediul CAR.

Administrația locală a alocat fonduri și pentru lăcașurile de cult, toate bisericile din comună beneficiind de sume pentru reparații curente.

Astfel, anul 2026 se conturează ca unul intens din punct de vedere investițional, cu lucrări ce vizează rețelele de gaze, apă și canalizare, modernizarea drumurilor, extinderile de electricitate și consolidarea infrastructurii publice, toate având ca obiectiv creșterea calității vieții în comuna Păușești Măglași.