Diferendumul creat între primarul municipiului Drăgăşani şi organizaţia locală a PSD care l-a promovat în prima funcţie administrativă, nu s-a liniştit încă. Deşi în presa locală au apărut informaţii precum că Ion Cîlea – liderul judeţean al PSD, a mediat împăcarea primarului Cristian Nedelcu cu şeful său de partid – deputatul Vasile Bleotu şi că, până la urmă, „armele au fost îngropate”, nimic nu se confirmă. Împricinatul Cristian Nedelcu continuă să-şi sfideze colegii politici, prin neparticiparea la şedinţele organizaţiei (de peste doi ani de zile) şi să nu-şi plătească cotizaţia, de trei ani de zile. Din aceste motive, dar şi pentru faptul că Drăgăşaniul nu a beneficiat şi nici nu va beneficia, până la anul viitor, de managementul la care se aşteapta sau pe care l-a promis – electoral – Cristian Nedelcu. Primarul care este nu a promovat şi nu a pus în practică niciun proiect propriu pentru dezvoltarea localităţii, peste 60% din locuitorii care l-au votat în 2008, îl reneagă acum, declarând că îl vor susţine, în campania viitoare, la vot, pe liberalul Alin Pavelescu, om gospodar şi cu multă practică managerială. Cu toţii au văzut că proiectele puse în scenă, de doi ani încoace, au fost cele ale fostului primar Bebe Ax – Iordache, manager cunoscut al municipiului dintre vii şi un aprig susţinător al modernizării localităţii. La toate aceste dovezi ale neputinţei sale manageriale, primarul Nedelcu mai este anchetat şi de DNA, pentru presupuse ilegalităţi comise la licitaţia privind construirea şoselei de centură a Drăgăşaniului. În aceste condiţii, chiar dacă PSD-ul face parte din Alianţa USL, alături de PNL şi ar fi nominalizat să arunce în lupta electorală candidatul la primar (votat, conform protocolului încheiat de USL şi de liberali), Cristian Nedelcu nu ar lua mai mult de 15% din sufragiile electoratului. Dar dacă PSD-ul ar ieşi la vot cu Toma Agăpescu – directorul administraţiei publice locale, soarta primăriei s-ar juca între acesta şi eventual un „independent” de la liberali, cu şanse vădite în favoarea social democraţilor. Aplaudacii primarului Nedelcu, scriitori de forţă pe forumurile on-line ale ziarelor care contează în judeţ, ne transmit semnale că în cazul în care liderul Vasile Bleotu nu-l va nominaliza şi susţine pe „adulatul” lor, acesta va candida ca independent. Mare brânză! De unde atâta inconştienţă, nu se ştie, pentru că, deja, soarta politică a Nedelcului s-a hotărât şi chiar dacă ar vrea să treacă la PDL sau la UNPR (a şi trimis emisar cu năframă albă-n băţ în curtea partidului generalului Oprea) şi-a sfârşit cariera în politic şi în administraţia locală, la vârf. A zburat puiul cu aţa! În anul viitor, Cristian Nedelcu nici măcar consilier local nu va mai ajunge. Şi, poate ar fi mai bine, pentru că procurorii DNA au nevoie de el sănătos, liniştit şi cu mintea limpede. Să le dea explicaţii adevărate şi nu întortochiate, cum obişnuieşte. Timpul curge împotriva dorinţelor sale de preamărire şi de a mai fi „jupân”, cândva.
• Romeo POPESCU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu