Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Casa Olănescu, monument istoric din Râmnicu Vâlcea, va fi restaurată cu fonduri europene

Primăria Râmnicu Vâlcea intenționează să restaureze Casa Olănescu, un monument istoric de interes local, folosind fonduri europene. Proiectul, evaluat la peste 18,6 milioane de lei, a fost aprobat de consilierii locali vineri, 18 octombrie a.c., care au adoptat devizul general și documentația de avizare a lucrărilor. Finanțarea va fi solicitată în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

Casa Olănescu, situată în centrul orașului, în curtea Seminarului Teologic-Ortodox „Sfântul Nicolae”, se află într-o stare avansată de degradare. În prezent, clădirea nu mai are acoperiș, iar zidurile riscă să se prăbușească, conform unui expert care a recomandat intervenția urgentă pentru salvarea imobilului. Aceasta datează din secolul al XVIII-lea și a avut multiple funcțiuni de-a lungul istoriei, printre care stăreție, casă boierească, comandament sovietic și muzeu.

În ultimii ani, monumentul nu a beneficiat de lucrări de consolidare, deși a fost inclus în programe naționale de investiții și s-a discutat transferul său către Arhiepiscopia Râmnicului. Aceste inițiative nu au fost finalizate din cauza litigiilor și a lipsei de fonduri.

Restaurarea Casei Olănescu este esențială pentru a păstra vie memoria istoriei locale și pentru a introduce acest monument în circuitul turistic, alături de Biserica „Buna Vestire”, parte a fostului Schit Inătești.