Transportul public din județul Vâlcea face un pas important spre un viitor sustenabil.
Miercuri, 23 iulie 2025, la autobaza ETA de pe strada Depozitelor din Râmnicu Vâlcea, a avut loc recepția cantitativă a celor 26 de autobuze electrice Granton, achiziționate prin proiectul „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pe lângă vehiculele propriu-zise, în baza aceluiași contract au fost livrate și 26 de stații de încărcare lentă, care vor fi amplasate în cadrul autobazei, precum și 9 stații de încărcare rapidă, destinate traseelor de legătură între municipiu și stațiunile Călimănești, Băile Olănești, Băile Govora și Ocnele Mari.
Autobuzele, cu o lungime de 10,8 metri și o capacitate totală de 77 de călători (din care 26 pe scaune), sunt dotate cu sisteme moderne de siguranță și confort, aliniindu-se standardelor europene privind mobilitatea verde.
Etapa următoare în cadrul procedurii contractuale este recepția calitativă, care va avea loc după parcurgerea a minimum 500 de kilometri de testare.
La recepția de miercuri au participat: Andreea Iordache, administratorul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, Andi Davidescu, directorul ETA SA, precum și reprezentanți ai localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport.
























Lasă un comentariu