Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Decizia privind „Anghel Saligny” se reanalizează

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” intră în reevaluare, iar președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunță că va susține fiecare localitate din județ în procesul de consultare.

Președinții de consilii județene și prefecții urmează să analizeze, alături de primari, fiecare proiect în parte, în contextul în care Guvernul reexaminează prioritățile de finanțare la nivel național.

„Primul susținător al județului sunt eu. Am fost prezent la ședința coaliției alături de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu și nu accept ca deciziile să se ia fără consultarea administrațiilor locale”, a transmis Constantin Rădulescu.

În paralel cu blocajele apărute la nivel central, Consiliul Județean Vâlcea prezintă un bilanț solid al investițiilor în județ: 88 de proiecte în valoare totală de peste 875 milioane euro, rezultate din strategii bine definite și o colaborare eficientă cu administrațiile locale.

„Nu oprim proiecte, ci decidem cum și cât lucrăm. Guvernul nu poate bloca dezvoltarea județelor”, a subliniat Constantin Rădulescu.

Bilanțul include 53 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, în valoare de peste 630 milioane euro, 35 de proiecte susținute din bugetul de stat și bugetul județului, în valoare de peste 243 milioane euro, precum și 9 proiecte aflate în pregătire pentru accesarea fondurilor europene, estimate la peste 48 milioane euro.

Constantin Rădulescu a ținut să evidențieze și faptul că Vâlcea nu abandonează investițiile în sănătate, în ciuda reducerilor bugetare decise la nivel central.

„Nu folosim banii pentru salarii, ci investim în aparatură, dotări și clădiri moderne. Austeritatea nu trebuie să însemne abandonarea oamenilor.”

Președintele CJ Vâlcea cere respect și cooperare din partea Guvernului.

„Nu ne revoltăm, dar vrem să fim parte din deciziile care ne afectează direct. Fără colaborare, riscăm să blocăm viitorul comunităților locale.”