În decursul a 5 ani
INCREDIBIL. Un hoț din locuințe din orașul Berbești a ajuns în spatele gratiilor După ce, în locuința sa, au fost găsite majoritatea bunurilor pe care le furase. Începând din vara anului 2003, Daniel Remus Vergu, de 30 ani, din Berbești a spart, nu mai puțin, de 16 locuințe. În decursul celor 5 ani, el a furat bunuri în valoare totalăde 20.000 lei, săvârșind infracțiunea de furt calificat.
Și-a mobilat casa cu bunurile furate
În perioada iunie 2003-februarie 2008, Daniel Vergu a intrat prin efracție, escaladare sau folosind chei potrivite, în locuințele a 16 persoane domiciliate în orașul Berbești. El acționa numai noaptea și înainte se asigura că în locuințănu se mai aflănimeni. Obișnuia săurmărească câteva zile locuința pe care urma săo prăduiască și imediat ce proprietarii apartamentelor sau caselor părăseau locuința, Vergu dădea lovitura. Cu bunurile furate, hoțul își mobila casa, iar o parte din bunuri le făcea cadou cu diferite ocazii. Astfel, timp de 5 ani, Vergu și-a mobilat apartamentul cu bunurile furate, a adus îmbunătățiri locuinței sale, cu gresie și faianțăfurată, și-a încântat prietenii și rudele cu diverse cadouri.
La percheziționarea apartamentului său, o mare parte din bunuri au fost găsite de polițiști și predate păgubiților, iar cei care nu și-au recuperat întreaga pagubăse constituie parte civilăîn procesul penal cu sumele pe care le mai au de recuperat. Bărbatul și-a recunoscut faptele și a cooperat cu polițiștii, că rora le-a povestit cum acționa.
A plecat cu dulapul în spate
Prima locuințăpe care a spart-o a fost cea a Mariei Corban, din satul Dealul Aluniș. Vergu a intrat în casa familiei Corban escaladând balconul și forțând ușa și a plecat cu două corpuri de mobilătip șifonier, din lemn, mai multe obiecte de aparaturăelectrocasnică , o butelie și pături. Hoțul a forțat ușa de la intrare pentru a ieși cu bunurile furate pe care le-a dus la locuința sa din Berbești. La percheziționarea locuinței sale, polițiștii au găsit cele două corpuri de mobilă, valoarea prejudiciului se ridică la suma de 1.000 lei. Femeie a recuperat doar 250 lei. Într-o noapte din perioada martie-aprilie 2004, Vergu a escaladat acoperișul blocului în balconul apartamentului Ana Simion. A forțat ușa de la balcon și a furat un aragaz, 3 carpete, o masăde sticlăși un cuțit de bucă tărie. Apoi a ieșit pe ușa principalădin apartament ducând bunurile în apartamentul său. Ana Simion și-a recuperat toate bunurile în valoare de 400 lei. În aceeași perioadă , dar un an mai târziu, Vergu a intrat în apartamentul vecinului său escaladând balconul. De menționat este faptul că apartamentul respectiv se afla deasupra apartamentului său. A forțat ușa balconului și i-a furat vecinului său, Ilie Diaconescu mai multe bunuri de uz casnic și îmbrăcă minte, bunuri pe care le-a transportat în locuința sa urmând același traseu. Ilie Diaconescu a declarat că valoarea prejudiciului creat de vecinul său este de 400 lei.
Prăduităde două ori
În același an, Vergu a intrat într-o magazie cu materiale de construcții ce aparținea Mihaelei Stanciu și a sustras mai multe cutii cu faianțăși gresie pe care le-a folosit pentru amenajarea băii și bucă tăriei din locuința sa. De această dată, păgubitul nu și-a putut recupera bunurile în valoare de 485 lei. La câteva zile După această spargere, infractorul s-a dus și la apartamentul lui Ion Dumitru. Folosindu-se de niște cabluri care asigurau coșul unei centrale termice, a intrat în balconul locuinței lui Dumitru și După ce a forțat ușa balconului, a intrat în bucă tărie și a furat un covor, o oalăde inox de 5 litri, un suport de tacâmuri, un cuțit de bucă tărie și un tel de inox, lucruri pe care le-a folosit pentru a-și utila propria bucă tărie. Apoi a intrat în dormitor de unde a furat mai multe bijuterii din aur și câteva haine din dulap, precum și un cablu de antenăTV și un fier de că lcat, pe care le-a pus într-o geantăde voiaj și le-a transportat la locuința sa. Păgubitul a apreciat valoarea prejudiciului cauzat de infractor la suma de 3.000 lei, el mai având de recuperat 2.000 lei. O altălocuințăprăduităde Vergu a fost cea a Cameliei Iancu. Folosindu-se de aceeași metodă, hoțul a luat din locuința familiei Iancu mai multe unelte folosite în construcții și două găleți de vopsea lavabilă. Se pare că se pregătea să-și renoveze apartamentul cu gresia și faianța pe care o furase din magazia Mihaelei Stanciu și avea nevoie de unelte. La câteva zile După această „captură”, infractorul a forțat ușa de acces într-un alt apartament din Berbești de unde a furat mai multe obiecte de uz casnic, precum și un radiocasetofon. Ulterior s-a aflat că și acest apartament aparținea Cameliei Iancu, de la care furase uneltele pentru construcții. Prejudiciul creat familiei Iancu este de 1.000 lei.
De la electrocasnice la CD-uri
La sfârșitul anului 2005, în luna decembrie, Vergu a intrat și în apartamentul Elenei Coscaru, de unde a furat mai multe covoare, un geamantan, mai multe perdele, lenjerii de pat, prosoape, două veioze, două undițe și haine bărbătești. Înainte de a pleca din apartamentul familiei Coscaru, infractorul a intrat în baie de unde a luat o baterie două robinete de duș, pe care le-a folosit în propria baie. De asemenea, intrând în bucă tărie, a luat și serviciul de cafea pe care l-a găsit pe masă, un set de tacâmuri și un ceas de damă. Elena Coscaru și-a recunoscut bunurile cu ocazia percheziționării apartamentului hoțului. Prejudiciul ridicându-se la suma de 3.000 lei, din care Coscaru mai are de recuperat 150 lei. Tot în luna decembrie, infractorul a intrat și în apartamentul lui Gheorghe Boacă , apartament folosit de că tre proprietar ca cizmărie. De aici, Vergu a furat mai multe CD-uri cu muzică și o sticlăcu vin. La câteva zile După aceea, locuința lui Gheorghe Boacă a fost prăduităde același Vergu. De aici, el a furat o butelie de aragaz, prejudiciindu-l pe Boacă cu suma de 900 lei. Nici locuința lui Nicolae Chelcea nu a fost ocolităde infractor. Într-o noapte i-a furat acestuia mai multe CD-uri cu muzică și filme, suma de 60 lei, haine bărbătești, o butelie și produse alimentare. Chelcea mai are de recuperat de la hoț suma de 550 lei. Folosind aceeași metodăde escaladare a balconului, a intrat și în locuința Mariei Habuc. De aici a furat o combinămuzicală, mai multe produse de uz casnic, o valizătip diplomat, o instalație de pom, o geantăde voiaj, jucă rii din pluș, produse cosmetice, obiecte de lenjerie și CD-uri. Maria Habuc a declarat că obiectele sustrase de infractor, pe care nu le-a mai putut recupera, valorează1.300 lei.
A făcut cadou veioza furată
În luna mai a anului 2006, Vergu a forțat grilajul ușii de acces a apartamentului Leonidei Artur Belgher. De aici, hoțul a plecat cu 3 combine muzicale, un aspirator, casetofoane auto, că ști audio, un televizor, fier de că lcat, 2 bibelouri, 3 lanterne, un pistol de lipit, pături și un set de lenjerie de pat. Prejudiciul ajungând la suma de 2.700 lei.
În noaptea de 14/15 iunie 2006, folosindu-se de chei potrivite, a intrat în locuința Irinei Negoițăde unde a furat un televizor, un DVD, o veioză, o lustră, două servicii de cafea, alimente și produse cosmetice. Ulterior, veioza a dat-o cadou Cristinei Chisalom, dar a fost recuperatăde polițiști și predatăvictimei. Irina Negoițămai are de recuperat de la infractor, suma de 2.080 lei. La începutul lunii februarie a anului 2008, fiind sub influența băuturilor alcoolice, Vergu a intrat în apartamentul vecinului său Cornel Stănculescu și i-a furat mai multe obiecte de uz casnic, îmbrăcă minte, lenjerie de pat, că rți, jucă rii și componente de calculator. Cornel Stănculescu a apreciat prejudiciul la suma de 1.000 lei, dar și-a recuperat toate bunurile furate. Într-o noapte de la sfârșitul lunii ianuarie 2008, Vergu a intrat și în apartamentul lui Zamfir Nițu, de unde a luat mai multe bunuri electronice, o butelie, o plapumă, produse cosmetice, îmbrăcă minte și alimente. Bunurile au fost recuperate de victimă. În decursul celor 5 ani, Daniel Remus Vergu a furat bunuri în valoare totalăde 20.000 lei, săvârșind infracțiunea de furt calificat în stare recidivăpostexecutorie. Bărbatul a fost condamnat de mai multe ori pentru furt. Astfel, Parchetul de pe lângăJudecă toria Horezu a dispus trimiterea în judecatăa infractorului. De asemenea, el trebuie săplătească statului 100 RON pentru cheltuieli judiciare.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu