Fotbal, Liga a II-a
gruparea din Zăvoi a debutat cu stângul și sperăsărecupereze punctele la Oradea
CS municipal a debutat cu stângul în noua ediție de campionat a Ligii a II-a, deși elevii lui Nicola Ilievski au avut parte de un adversar modest, Arieșul Turda. Oaspeții au compensat diferența de valoare cu o foarte bunăașezare în teren, o apărare exactăși un contraatac tăios. În prima parte a meciului cele două formații și-au împărțit marile ocazii. Dobre de la vâlceni și Dianu de la Turda au fost singuri cu portarii adverși dar nu au găsit cale spre gol și la pauzăa fost scor alb. Municipalii au părut mai deciși săcâștige meciul în debutul părții secunde dar Luca și Boroiban au ratat oportunități bune de a puncta. Arma contraatacului s-a dovedit utilăpentru Turda care a decis scorul în minutul 65, După ce Lupașcu a scă pat singur spre poarta lui Perianu și l-a servit ideal pe Năbădan, cel care a îndeplinit o simplăformalitate. Peste numai 7 minute, Enache Câju a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, cu un șut sec din marginea careului. toată lumea din tribune se aștepta la un asalt la poarta oaspeților dar CSM a dominat stereotip și 1-1 a fost scorul final.
Atac la fotbaliști
Fostul selecționer al Macedoniei, Nicola Ilievski, a declarat la finalul partidei : „Suferim mult la capitolul mentalitate. Fotbaliștii mei nu au transpirat la finalul celor 90 de minute, aveau echipamentul curat. Nu a fost dăruirea la care măașteptam. Fotbaliștii s-au certat mult în teren și i-au reproșat tot felul de faze juniorului Roșca, de parcă numai el ar fi jucat pe teren. Nu măinjtereseazănumele fotnbaliștilor, asta cred că nu înțeleg ei, în teren vor intra numai cei care sunt în formă și care vor săse dăruiască pe teren, inferent câte meciuri au în prima divizie. La Oradea trebuie sămergem săcâștigă m, sărecduperăm punctele pierdute pe propriul teren. Pe de-o parte este bine că acest eșec a venit chiar în primaetapă, este timpul ca fotbaliștii săse trezească „. De partea cealaltă, Alexandru Pelici a punctat : „Am avut ca obiectiv sănu pierdem în primul meci. Măbucur că am reușit pentru că am întâlnit un adversar valoros. Urez mult succes CSM-ului în tentativa de promovare „
Vor trei puncte la Oradea
Vâlcenii se pot revanșa la Oradea, acolo unde vor evolua contra echipei FC Bihor, în etapa a doua a turului de campionat. Orădenii sunt pe ultimul loc al clasamentului, După ce au cedat cu 0-3 în runda de debut dar asta nu înseamnă că Melcea și compania vor avea viațăușoară. Partida va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11.00. În alte partide ale primei etape, Universitatea Cluj a cedat pe propriul teren cu FC Drobeta în timp ce UT Arad a remizat la Târgu Mureș.
Echipe probabile:
FC Bihor Oradea: Lipitor – Letan, Ambruș, Muscă , Cosma – Mihu, Novak, Săndulescu, Achim – Lukacs, Ayza. Antrenor: Gheorghe Silaghi.
CS Municipal: Perianu – Dinu, Vișa, Vătavu, Kutlacek – Popa, Câju, Labun, Roșca (Goge) – Dobre, Boroiban. Antrenor : Nicola Ilievski
Rezultate:
CFR Timișoara – CS TŒrgoviște 1-0
Dacia Mioveni – Minerul Lupeni 0-2
FCM Tg. Mureș – UTA 2-2
U Cluj – Drobeta Tr. Severin 1-2
Liberty Oradea – Mureșul Deva 1-1
Internațional – CS Câmpia Turzii 3-1
ACU Arad – Jiul 2-2
Unirea Alba Iulia – FC Bihor 3-0
CSM Rm. VŒlcea – Arieșul Turda 1-1
Clasament:
1. Unirea alba Iulia 1 1 0 0 3-0 3 (0)
2. Inter Pitești 1 1 0 0 3-1 3 (0)
3. Minerul Lupeni 1 1 0 0 2-0 3 (+3)
4. FC Drobeta 1 1 0 0 2-1 3 (+3)
5. CFR Timișoara 1 1 0 0 1-0 3 (0)
6-9. UTA 1 0 1 0 2-2 1 (+1)
Jiul Petroșani 1 0 1 0 2-2 1 (+1)
FCM Tg. Mureș 1 0 1 0 2-2 1 (-2)
ACU Arad 1 0 1 0 2-2 1 (-2)
10-13. Mureșul Deva 1 0 1 0 1-1 1 (+1)
Arieșul Turda 1 0 1 0 1-1 1 (+1)
CSM Rm. Vâlcea 1 0 1 0 1-1 1 (-2)
Liberty Oradea 1 0 1 0 1-1 1 (-2)
14. U Cluj 1 0 0 1 1-2 0 (-3)
15. CS Târgoviște 1 0 0 1 0-1 0 (0)
16. ISCT 1 0 0 1 1-3 0 (0)
17. Dacia Mioveni 1 0 0 1 0-2 0 (-3)
18. FC Bihor 1 0 0 1 0-3 0 (0)
Etapa viitoare, 23 august
CS Târgoviște – Dacia Mioveni
Minerul Lupeni – FCM Tg. Mureș
UTA – U Cluj
Drobeta Tr. Severin – Internațional
Mureșul Deva – ACU Arad
CS Câmpia Turzii – Liberty Oradea
Jiul – Unirea Alba Iulia
FC Bihor – CSM Rm. Vâlcea
Arieșul Turda – CFR Timișoara
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu