Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea a lansat un apel de unitate în PSD

 Social democrații vâlceni strâng rândurile

OPTIMISM. Președintele PSD Vâlcea crede că partidul pe care-l conduce poate obține între 37 – 40% la alegerile parlamentare din această toamnă. Ion Cîlea și Dumitru Persu i-au îndemnat pe primarii pesediști și pe liderii filialelor din zona Horezu săstrângărândurile în jurul candidaților PSD pentru Camera Deputaților și Senat, Aurel Vlădoiu, respectiv Ștefan Prală

fără doar și poate, alegerile parlamentare din toamna acestui an vor reprezenta un test pentru majoritatea politicienilor vâlceni ce candideazăpentru o funcție în Parlamentul României. Asta pentru că este prima datăcând vor fi aleși uninominal. În linii mari, partidele politice din Vâlcea și-au cam făcut socotelile, așa că la această orăștiu pe cine vor conta la parlamentare, chiar dacă lasăimpresia că ar putea interveni modifică ri. Astfel că , deși mai sunt aproximativ trei luni până la alegeri, totuși liderii politici au și început pregătirile. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintăsocial-democrații vâlceni, care nu mai departe de zilele trecute au organizat o întâlnire cu primarii și președinții filialelor de partid din colegiul uninominal Horezu.

 

„Toți avem același scop” – a spus Ion Cîlea

 

Întâlnirea pesediștilor vâlceni a avut loc vineri, 15 august a.c., în localitatea Costeși. Ședința a fost condusăde Ion Cîlea – președintele PSD Vâlcea, Dumitru Persu – secretarul general al partidului, Aurel Vlădoiu – deputat și candidat al PSD pentru Camera Deputaților pe colegiul Horezu, Dan Mazilu – candidatul PSD pe colegiul Bălcești și Ștefan Prală- candidat la Senat pe colegiul Horezu – Brezoi. Printre edilii pesediști care au fost la întâlnire îi putem enumera pe Mihai Ionescu – primar al localității Cernișoara, Nicolae Stoican – primar al Costeștiului, Daniel Nicolaescu – primar Frâncești, Viorel Radi – primar Bunești și mulți alții. Liderul PSD Vâlcea și-a îndemnat colegii de partid sănu mai aplece urechea la vorbele liberalului Emilian Frâncu, care încearcă prin orice mijloace sădiscrediteze activitatea conducerii Consiliului Județean Vâlcea. Mai mult decât atât, el a lansat un apel de unitate în rândurile membrilor PSD. „La aceste alegeri parlamentare toți avem același scop. Haideți sădăm dovadăde unitate, săfim solidari cu colegii noștri care candideazăpentru un post de parlamentar. Trebuie săne apucă m încă de pe acum de muncă pentru că sunt sigur că putem scoate un scor electoral între 37 – 40%. Am câștigat prima bătălie la alegerile locale, acum urmeazăsăcâștigă m și cea de-a doua bătălie” – a spus Ion Cîlea. Mai mult decât atât, președintele PSD Vâlcea i-a îndemnat pe cei ce nu au obținut rezultate bune la alegerile locale săse dea la o parte pentru a face loc social-democraților care vor săfacă performanță. La rândul său, candidatul PSD pentru Camera Deputaților pe colegiul Horezu, Aurel Vlădoiu, a mărturisit că în cel mai scurt timp se va constitui staff-ul de campanie al PSD. El s-a arătat optimist și este convins că social-democrații vor ieși învingători la sfârșitul campaniei electorale.

 

„Nu vălăsați păcă liți de acțiunile mârșave ale familiei Tudor și ale lui Frâncu” – spune Dumitru Persu

 

Secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, crede că în această campanie electoralăva fi o luptăpe viațăși pe moarte. De aceea, el și-a sfătuit colegii săformeze echipele de campanie încă de pe acum și săfacă listele cu cei ce rămân alături de social-democrați. Mai mult, Dumitru Persu i-a îndemnat săstrângărândurile în jurul candidaților PSD pentru Camera Deputaților și Senat, Aurel Vlădoiu, respectiv Ștefan Prală. „Ne aflăm într-o zonăcare este preponderent pesedistă. La Camera Deputaților mai avem nevoie de aproximativ 5.000 de voturi și cred că dacă ne punem pe treabădin timp, putem recupera diferența. Sunt convins că familia Tudor și Emilian Frâncu vor încerca săvăatragăde partea lor, prin orice mijloace. Nu vălăsați păcă liți de aceste acțiuni mârșave ale lor. Ei nu lucreazăpentru oameni, ci doar pentru interesele lor. Avem o experiențăteribilăde la alegerile locale, iar acum trebuie săîncepem reactivarea militanților noștri pe structurile de partid. până la sfârșitul acestei luni trebuie săavem listele cu cei ce sunt în barca noastrăși pe care ne putem baza. Suntem o echipă, cea mai bunăechipă!” – a declarat Dumitru Persu.