Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pistol și-a făcut campanie electoralăde Ziua Rromilor

” în timp ce candidatul PNL-ului se chinuia să-i convingăpe copii și pe cele câteva mame prezente să-l voteze, în fața Primăriei Râmnicului s-au strâns sute de rromi care au început să-i scandeze numele primarului Mircea Gutău

Marți, 8 aprilie a.c., la Rm. Vâlcea, ca și în alte părți, s-a sărbătorit Ziua Internaționalăa Rromilor. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naștere la Londra, în anul 1971, când a avut loc primul congres internațional al rromilor. În România, dificultățile cu care se confruntă rromii sunt departe de a fi rezolvate. De aceea, cu ocazia acestei zile se încearcă atragerea atenției societății asupra problemelor acestei comunități. Din păcate, însă , la Râmnic unul dintre evenimentele organizate de Ziua Internaționalăa Rromilor a fost politizat în exces, iar lucrurile cu adevărat importante au fost lăsate deoparte.

Prefectul Renga a ridicat în slăvi guvernul liberal

Cum alegerile locale se apropie cu pași repezi, liberalii nu au pierdut nici această ocazie pentru a-și face campanie electorală. Ei au organizat, în sala mare a Consiliului Județean, o manifestare, chipurile umanitară, la care a luat parte prefectul de Vâlcea – Radu Renga, Mirela Sandu – expert la Agenția Naționalăpentru Rromi, Tincuța Baltag – director al Fundației „Dinu Patriciu”, Zvetlana Preoteasa – secretar de stat în Ministerul Educației, Adrian Prodan – consilier în Ministerul Internelor, Bogdan Pistol – candidatul PNL la Primăria Râmnicului și Dana Varga – secretar al primului-ministru. Mai trebuie menționat că în salăs-au aflat și câțiva inpectori școlari, cunoscuți membri PNL. Prefectul Renga, deși apolitic, nu a avut nicio problemăîn a sta la prezidiu cu foștii săi colegi de partid, chiar dacă însemnele PNL-ului erau peste tot. Mai mult decât atât, în discursul său, el a ridicat în slăvi Guvernul Tăriceanu. „Vreau săvăatrag atenția că Guvernul României a ajutat în mod deosebit Agenția Naționalăpentru Rromi, mai ales în accesarea fondurilor nerambursabile. Etnia rromăocupăun loc pe care îl merită. Unele persoane cred că problemele etniei rrome se rezolvănumai și numai prin educație. Eu vădoresc sănătate și în special tuturor copiilor de etnie rromăle doresc sămeargăla școală” – a spus prefectul județului Vâlcea, Radu Renga.

Microbuzele școlare, folosite în scopuri electorale

În sala Consiliului Județean, unde a avut loc „pomana” electoralăa liberalilor, au fost aduși cu microbuzele școlare peste 200 de copii rromi, unii dintre ei fiind însoțiți de mamele lor. Directorii școlilor s-au conformat întrutotul cerințelor liberalilor. Au întrerupt orele și au pus la dispoziție microbuzele din dotare. „A venit directoru’ în clasăși ne-a spus că trebuie sămergem undeva. Eram în timpul orelor. Ne-am urcat într-un microbuz galben și am fost aduși aici. Nu știu de ce… Am auzit că ne dau că rți și ghiozdane” – ne-a spus o elevăa Școlii nr. 8 din Colonie. Astfel, de la Grădinița nr. 8, Grădinița nr. 9, Grădinița nr. 13, Grădinița nr. 15 – toate din Râmnic, Școala nr. 8 din Colonie și Școala nr. 11 din Râureni au fost aduși 119 copii. De asemenea, de la Școala nr. 4 din Râmnic au fost aduși 59 de elevi, de la Școala Goranu – 57 tineri rromi și de la Școala nr. 5 din Râmnic – 18 elevi. Conducerea Inspectoratului Școlar Vâlcea, deși a avut mai mulți reprezentanți în sală, în frunte cu inspectorul adjunct Florin Smeureanu, s-a spălat pe mâini de orice vină. Florin Smeureanu ne-a declarat că cei ce sunt responsabili de modul în care sunt folosite microbuzele școlare sunt chiar directorii unităților de învățământ.

„Votați-l pe cel mai tânăr, frumos și deștept candidat la primăria Râmnicului” – Svetlana Preoteasa

Secretarul de stat în Învățământul Preuniversitar, Svetlana Preoteasa, nu și-a ascuns nicio clipămotivele pentru care a participat la această manifestare ocazionatăde Ziua Internaționalăa Rromilor. După ce a menționat în treacă t ce întreprinde Ministerul Educației pentru a-i integra pe copiii rromilor în societate, ea a început să-i facă campanie electoralăcandidatului PNL Vâlcea la Primăria Râmnicului, Bogdan Pistol. „Votați-l pe cel mai tânăr, frumos și deștept candidat la primăria Râmnicului” – a spus Svetlana Preoteasa. Cui i s-a adresat ea, nu știm. Asta pentru că sala era plină de copii, care, îi spunem noi dacă nu știe, nu au drept de vot decât atunci când împlinesc 18 ani. Bogdan Pistol, mai subtil decât colega sa, le-a promis rromilor un trai mai bun, dacă -l voteazăla alegerile locale. „Poate că chestiunea asta nu ne aduce voturi, dar ne aduce speranța că voi, comunitatea rromă, văveți putea integra în societate. Am fost în Colonie Nuci și am văzut în ce condiții se trăiește acolo. Cred că singura șansăca tinerii rromi săprimească educației. Părinții voștri trebuie săînțeleagăcă este un moment crucial, iar noi vom încerca săvăfacem traiul mai bun” – a spus Bogdan Pistol. La final, copiii au primit ghiozdane, caiete, că rți și pungi cu sigla PNL-ului.

Gutău, aclamat la scenădeschisă

În timp ce Pistol se chinuia să-i convingăpe copii și pe cele câteva mame prezente să-l voteze, în fața Primăriei Râmnicului s-au strâns sute de rromi care au început săscandeze numele primarului Mircea Gutău. Ei s-au adunat dis-de-dimineațăîn fața Casei Sindicatelor, pornind mai apoi, cu că ruțele, că tre centrul Râmnicului. Deși aveau un traseu bine stabilit, rromii au ținut cu tot dinadinsul săse întâlnească și cu edilul – șef al Râmnicului. Mircea Gutău i-a întâmpinat în fața primăriei, mulțumindu-le pentru că încearcă săse integreze în societate. Mai mult, primarul le-a reamintit că educația copiilor lor este cel mai important lucru, pentru că le va asigura un viitor. Rromii au cântat și au dansat După care s-au îndreptat spre Parcul Zăvoi, acolo unde au avut muzica și dansul asigurate de actorii Teatrului „Ariel”. Principalul sponsor al manifestării a fost Primăria Râmnicului, la final romii primind și cadouri.

Claudia Stanciu