Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primăriile din județ, în pragul falimentului

 Deputatul Buican atrage atenția

Normal 0 21

Deputatul liberal Cristian Buican spune că cea mai mare parte din autoritățile publice locale din colegiul uninominal pe care-l reprezintăîn Parlamentul României au grave probleme financiare. Acest fapt, spune el, se răsfrânge în mod negativ asupra calității serviciilor publice acordate cetățenilor. „Un număr de 39 autorități publice locale (Racovița, Câineni, Budești, Grădiștea, Boișoara, Titești, Brezoi, Muereasca, Milcoiu, Mitrofani, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu, Drăgoești, Stoilesti, Glăvile, Pesceana, Șirineasa, Dănicei, Alunu, Tetoiu, Roșiile, Sinești, Diculești, Faurești, Horezu, Păușești Otăsău, Lăcusteni, Orlești, Măldărești, Măciuca, Mihăești, Mateești, Berbești, Berislăvești, Sutești, Pietrari, Sălătrucel, Stănești) nu au bani pentru plata salariilor încă din luna iunie, iar în localități precum Runcu, Mitrofani și Zătreni, situația este foarte gravă, la Runcu urmând săse blocheze conturile instituției. Văatrag atenția că nici majoritatea celorlalte primării din județ nu au bani săachite salariile până la sfârșitul anului, iar din luna septembrie, alte șapte localități vor fi în situația de a nu mai avea bani de salarii. Lipsa resurselor financiare a administrației locale a condus de asemenea la neacordarea ajutoarelor sociale, imposibilitatea aprovizionării cu combustibil a școlilor și a celorlalte instituții, imposibilitatea pregătirii școlilor în vederea deschiderii noului an școlar, sistarea iluminatului public etc”, a atras atenția deputatul Buican, într-o interpelare adresatăprim-ministrului României, Emil Boc.

De asemenea, parlamentarul spune că banii de salarii, banii pentru plata utilităților, a ajutoarelor sociale, pentru igienizarea școlilor, aprovizionarea cu combustibil sau pentru plata asistenților sociali lipsesc cu desăvârșire. „Ar fi și nedrept și neadevărat săspunem că edilii acestor localități nu au știut să-și gestioneze resursele, deoarece se cunoaște faptul că o primărie de comunănu poate supraviețui din fonduri proprii. Mai mult, ceea ce măface săacuz guvernul de incompetențăeste faptul că în situația critică de a nu avea bani pentru salarii sau utilități se aflăși localități conduse de primari PD-L și PSD, ceea ce demonstreazăfaptul că acest guvern nu poate rezolva nici măcar problemele propriilor primari. Aș dori săvăprezint pe scurt situația unei localități din Colegiul Uninominal pe care îl reprezint în Parlamentul României și care se aflăîntr-o situație critică . Astfel, în localitatea Runcu, lipsa banilor pentru plata utilităților a dus la sistarea energiei electrice, iar în urma unor somații repetate se va ajunge probabil la blocarea conturilor primăriei pentru că facturile sunt în continuare neplătite. Consider acest comportament al instituțiilor statului care nu au luat niciun fel de măsurăpentru a remedia această situație ca fiind unul nociv pentru funcționarea statului de drept și nu pot săaccept ca o țară a Uniunii Europene sănu poatăoferi servicii publice de calitate din cauza incompetenței politicienilor care guverneazăacum această țară „, a mai spus deputatul.