Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

5 FESTIVALURI! Brezoi, capitala muzicii de calitate. Vâlcea, în top pe harta muzicală a lumii!

Brezoi, este capitala muzicii de calitate şi a celor mai căutate festivaluri din România. Valea Lotrului răsună de muzica unor artişti îndrăgiţi în întreaga lume!

Dacă vrei sa te convingi, ai la dispoziție cele mai tari festivaluri, ce cu siguranță îți vor cuceri inima!

La Brezoi, se organizează vara aceasta, nu mai puţin de cinci festivaluri, oraşul de la poalele Ţurţudanului – vârful semeţ care veghează asupra liniştii acestei localităţi de munte, va fiind gazda unor nume imense ale muzicii româneşti şi internaţionale.

Open Air Blues Festival, Bikers for Humanity Rock Fest, Baricada Folk, Electric Nights şi Târgul Lotrilor, te vor face să vibrezi pe note de blues, rock și folk.

Magia a început pe Valea Lotrului la finele lunii iunie, odată cu Bikers for Humanity Rock Fest 2024.
Festivalul aflat deja la a treia ediţie s-a organizat în perioada 28-30 iunie 2024.

Open Air Blues Festival Brezoi”, în perioada 16-21 iulie 2024, cunoscut drept cel mai mare festival de blues din Europa Centrală şi de Est, datorită concertelor susţinute aici vară de vară de artişti internaţionali de renume.

Fenomenul muzical va continua cu Electric Nights Brezoi în perioada 26-28 iulie 2024. Abonamentul timpuriu costă 265 de lei, iar camparea trei zile – 53 de lei.

Nu lipsesc din Line-up nume precum: Omul cu şobolani, Vunk şi Viţa de Vie. Pentru Barikada Folk, ce se va desfăşura în acest an în perioada 2-4 august 2024, abonamentele „fast sale” sunt deja epuizate, mai sunt câteva „presale”, la preţul de 210 lei.

În cadrul acestui festival vor fi prezenţi: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru şi mulţi alţii. Târgul Lotrilor se va organiza în acest an în perioada 16-18 august 2024.