Două dintre cele mai importante instituții culturale din Râmnicu Vâlcea vor beneficia de finanțări consistente, după ce Guvernul României a aprobat alocarea a peste 244 de milioane de lei pentru teatre, opere, filarmonici și alte instituții de spectacole din țară.
În județul Vâlcea, suma totală repartizată depășește 4,9 milioane de lei, fondurile urmând să ajungă la:
• Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea – 1.614.057,12 lei;
• Centrul Cultural Municipal Râmnicu Vâlcea – 3.325.582,18 lei.
Astfel, instituțiile culturale din municipiu vor primi în total 4.939.639,30 lei, bani destinați susținerii activității și dezvoltării infrastructurii culturale.
Alocarea a fost aprobată în ședința de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Potrivit ministrului Cseke Attila, măsura vine în sprijinul administrațiilor locale care nu pot acoperi integral costurile de funcționare și investițiile necesare instituțiilor de cultură.
La nivel național, suma repartizată este de 244.081.025,69 lei, pentru 73 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu din 47 de localități, fondurile provenind din cota de 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 30 mai 2026.
Finanțarea a fost acordată în baza solicitărilor transmise de autoritățile locale către Ministerul Dezvoltării până la data de 5 iunie 2026.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu