Noi informații au fost transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea în cazul bărbatului depistat pe DN7, în zona orașului Călimănești, asupra căruia polițiștii au găsit obiecte susceptibile a fi utilizate pentru consumul de substanțe interzise.
Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, la momentul opririi în trafic, șoferul a fost testat cu aparatul din dotarea polițiștilor, rezultatul indicând prezența unor substanțe psihoactive.
Astăzi, 21 mai 2026, au fost primite și rezultatele analizelor de specialitate, care au confirmat prezența substanțelor interzise în organismul bărbatului.
Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, din Sulina, oprit de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea în timpul unor activități desfășurate în cadrul Săptămânii Siguranței Rutiere.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.
CITIȚI ȘI: Suspectat că avea substanțe interzise în mașină, oprit de polițiști pe DN7, la Călimănești
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu