La sfârșitul săptămânii trecute și cel de-al doilea nefericit din dosarul ” Mită la primărie” (Rm.Vâlcea), Nicolae Dicu a venit acasă. Spre deosebire de ex-primarul Gutău, acesta și-a ispă șit pedeapsa în Penitenciarul Coliba și, colegul său fiind mutat la Penitenciarul Tr. Severin. Îndeplinindu- și zilele de pedeapsă pronunțate, după operarea condiționalului datorat ie șirii la muncă, o instanță a Tribunalul Argeș i-a admis lui Dicu liberarea condiționată. Dacă se mai îndoiește cineva că ex-primarul Mircia Gutău „parte în dosar cu Nicolae Dicu „a fost ” înfundat” de procurorii DNA, va trebui să se gândească la faptul că fostului viceprimar Dicu, surprins în WC-ul hotelului MARIA, din municipiul Rm. Vâlcea, cu suma de 20.000 euro asupra sa, presupusă mită primită de la denunțătorul Crinu Popescu „montat de procuroarele DNA – nu i-a fost obstrucționată plecarea din penitenciar, după cum i s-a întâmplat tovarășului său de dosar. La procesul lui de punere în libertate condiționată, nu a participat niciun procuror DNA (așa cum i s-a întâmplat lui Gutău), liberarea fiind hotărâtă din prima instanță, fără să se mai fi făcut recurs pentru amânarea eliberării. Dorim să supunem atenției opiniei publice și conștiinței civice, cazul penal din dosar și al existenței unei Justiții cu două viteze, cu rezolvări diferite. Cei doi au avut o inculpare comună și nu Mircia Gutău a căzut în capcana flagrantului pus la cale de procuroarele DNA. Dreptatea încă mai umblă cu capul spart, prin România și mâine ni se va putea întâmpla și nouă Romeo POPESCU
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu