Rata șomajului în județul Vâlcea a atins 2,75% la sfârșitul lunii august 2025, conform datelor oficiale comunicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. În total, au fost înregistrate 3.827 de persoane fără loc de muncă, dintre care 1.782 femei și 2.045 bărbați.
Majoritatea șomerilor, respectiv 2.673 de persoane, provin din mediul rural, în timp ce 1.154 sunt din mediul urban. Din numărul total al șomerilor, 1.350 de persoane primesc indemnizație de șomaj, inclusiv 154 de absolvenți, iar 2.477 de persoane sunt neindemnizate.
Analiza pe nivel de educație arată că șomajul afectează în special persoanele cu studii reduse. Astfel, 2.600 de șomeri, reprezentând 67,94% din total, au studii gimnaziale, fără studii sau școală profesională. Al doilea grup ca mărime îl formează persoanele cu studii liceale sau postliceale, în număr de 979, reprezentând 25,58% din total, iar doar 248 de șomeri au studii superioare.
Din punct de vedere al vârstei, peste 71% dintre șomeri au peste 40 de ani. Cele mai afectate grupe de vârstă sunt persoanele de peste 55 de ani (978), urmate de cele cu vârsta între 40 și 49 de ani (938) și de cele între 50 și 55 de ani (799). Tinerii sub 25 de ani reprezintă 382 de șomeri, iar cei cu vârsta între 25 și 29 de ani sunt 179.
Profilarea realizată de AJOFM Vâlcea indică faptul că majoritatea șomerilor înregistrați întâmpină dificultăți în reinserarea pe piața muncii. Astfel, 208 persoane sunt evaluate ca foarte greu ocupabile, iar alte 1.660 sunt considerate greu ocupabile. Un număr de 1.623 de persoane au un grad mediu de ocupabilitate, și doar 336 de persoane sunt clasificate ca ușor ocupabile.
Aceste date subliniază necesitatea continuării măsurilor specifice de sprijinire a ocupării forței de muncă, în special pentru persoanele în vârstă și cele cu calificări reduse.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu