Marți, 16 decembrie 2025, în Sala Mare a Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Trupa Leira va aduce pe scenă spectacolul „Leonardo! 500 de ani e prea mult!”, un eveniment dedicat memoriei celei care le-a fost mentor, sprijin și inspirație: Doina Migleczi.
Organizat ca un omagiu emoționant, spectacolul devine o formă de recunoștință pentru tot ce a însemnat Doina pentru generații întregi de tineri artiști. Nu este doar o reprezentație, ci o seară în care cei care au lucrat alături de ea îi păstrează vie prezența prin artă, prin gest, prin cuvânt.
Coordonat de Gabriel Popescu, evenimentul îi aduce pe scenă pe Marta Todeci, Alexandra Palea, Alexandra Popescu, Rebeca Marin, Anastasia Nicolae, Ștefania Constantin, Gabriela Mititelu, Andrei Diță, Rareș Stamatiae și Călin Ruiu – tineri care continuă să ducă mai departe spiritul și bucuria teatrului pe care Doina le-a cultivat.
Publicul este invitat să intre începând cu ora 18:30, iar spectacolul începe la ora 19:00. Va fi o seară în care emoția, amintirea și teatrul se întâlnesc într-un mod firesc, într-un „mulțumesc” spus de pe scenă către un om care a lăsat o amprentă profundă în comunitatea artistică vâlceană.





















Lasă un comentariu