În aceste momente, o echipă de salvamontişti şi jandarmi montani din Zărneşti au plecat în căutarea unui turist care a căzut într-o râpă din Munţii Piatra Craiului, în zona Castelului Crăiţa. Bărbatul de 46 de ani, turist, a alunecat pe zăpadă şi a căzut, iar când a reuşit să sune la 112 a anunţat că nu are fracturi la membre, însă are lovituri la coloană. Salvatorii, 8 la număr, au declarat că vor ajunge la turistul rănit în aproximativ două ore, dar au ţinut să precizeze că timpul maxim de intervenţie în condiţii grele este de şase ore.



















Lasă un comentariu