Alcoolul continuă să facă victime potențiale pe drumurile publice. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Bălcești au intervenit, vineri, 30 ianuarie 2026, depistând doi conducători auto care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 15:30, când un autoturism a fost oprit pentru control pe raza orașului. La volan se afla un bărbat de 47 de ani, din Bălcești, care prezenta indicii clare de consum de alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 19:00, polițiștii au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul autoturismului, un bărbat de 69 de ani, tot din orașul Bălcești, se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind, de asemenea, condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale prevăzute de lege.
Reprezentanții Poliției atrag atenția că toleranța față de alcool la volan este zero și le recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de responsabilitate, pentru a preveni tragedii pe drumurile publice.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu