Traficul rutier este afectat pe DN7, pe raza localității Câineni, județul Vâlcea, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un vehicul de mare tonaj.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, în urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit și a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, nefiind consum de alcool.
La fața locului intervin polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, dar și pentru asigurarea și fluidizarea traficului rutier în zonă.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului.
Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să adapteze viteza la condițiile de trafic.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu