Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Arestat preventiv: Tânărul reținut pentru furtul din taxi, bănuit și de alte două fapte comise în iulie

Tânărul de 22 de ani din Râmnicu Vâlcea, reținut recent pentru furtul a 4.000 de euro și a unui telefon mobil dintr-un taxi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma extinderii cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Ancheta a scos la iveală faptul că bărbatul ar fi fost implicat și în alte două fapte cu caracter infracțional, comise tot în municipiul Râmnicu Vâlcea, în cursul lunii iulie. Astfel, la data de 27 iulie 2025, acesta ar fi încercat să sustragă bunuri din interiorul unui autoturism, iar trei zile mai târziu, pe 30 iulie, ar fi furat suma de 1.400 de lei dintr-un alt taxi.

Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus ieri reținerea sa pentru 24 de ore. Ulterior, în cursul zilei de azi, instanța a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

CITIȚI ȘI: Furt de 4.000 de euro și un telefon dintr-un taxi, în Râmnicu Vâlcea. Autorul, un tânăr de 22 de ani, reținut de polițiști