Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Accident grav pe DN7, în Golești: trei persoane au fost rănite după impactul dintre o autoutilitară și un TIR

Un accident rutier soldat cu trei persoane rănite s-a produs în dimineața zilei de 1 iulie, pe DN7, în localitatea Golești, la intersecția cu DN73C.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un tânăr de 18 ani, din județul Botoșani, aflat la volanul unei autoutilitare, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren condus regulamentar de un bărbat de 45 de ani din județul Argeș. În urma impactului, autoutilitara a fost grav avariată.

Șoferul autoutilitarei a scăpat fără răni grave, însă trei pasageri aflați în vehicul au fost răniți. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de producerea accidentului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.