Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La numai 25 de ani, Cosmin și-a pierdut viața în cumplitul accident de ieri

Un accident mortal s-a petrecut seara trecută, 8 octombrie a.c., în jurul orei 23:28, între Băile Olănești și Râmnicu Vâlcea.

Pe o vreme mohărâtă de toamnă, Cosmin Nicolae, din Păușești Măglași, şi-a găsit sfârşitul în urma acestui accident. Acesta se pare că a pierdut controlul volanului, în timp ce se îndrepta spre Râmnicu Vâlcea şi a ajuns să lovească în plin un copac. Impactul a fost unul violent, rănile suferite de Cosmin fiind unele extrem de grave.

Din păcate, eforturile medicilor în tentativa de a-l mai salva au fost în zadar, iar inima lui Cosmin a încetat să mai bată, într-o seară friguroasă de octombrie.

Vestea a produs o suferinţă imensă în sufletele rudelor, prietenilor, fiind un şoc pentru toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!