Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, miercuri, 28 ianuarie 2026, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în zona unităților de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea. Activitățile s-au derulat în intervalul orar 10:00–13:00 și au avut loc în proximitatea Școlii Profesionale Colonie și a Liceului Tehnologic „General Magheru”.
Acțiunea, coordonată de Biroul Siguranță Școlară, s-a desfășurat cu efective mărite și a implicat polițiști și jandarmi, scopul principal fiind prevenirea delincvenței juvenile, a consumului și traficului de substanțe interzise, precum și combaterea violenței în mediul școlar.
Pe parcursul verificărilor, au fost realizate instruiri cu reprezentanții a cinci unități comerciale din zonă, aceștia fiind informați cu privire la prevederile Legii nr. 61/1991 și ale Legii nr. 349/2002, cu accent pe interdicția vânzării de produse din tutun, alcool și băuturi energizante către minori.
De asemenea, au fost efectuate două controale privind respectarea normelor de pază, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, ocazie cu care personalul de securitate a fost instruit. Totodată, polițiștii și jandarmii au patrulat în zonele adiacente unităților de învățământ.
Un accent important a fost pus pe prevenție. Au fost organizate patru activități informative, la care au participat aproximativ 180 de elevi și cadre didactice. Temele abordate au vizat prevenirea traficului de droguri, combaterea violenței, bullyingului și cyberbullyingului, gestionarea conflictelor și modalitățile de sesizare a faptelor antisociale. În urma verificărilor, nu au fost identificați elevi care să absenteze de la cursuri.
La acțiune au participat polițiști din cadrul mai multor structuri ale IPJ Vâlcea, alături de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Activitățile au avut loc și în contextul apropierii Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, marcată anual la data de 30 ianuarie. Reprezentanții IPJ Vâlcea transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județ.























Lasă un comentariu