Registrul Auto Român trage un semnal de alarmă cu privire la răspândirea unor informații false care au creat confuzie și îngrijorare în rândul proprietarilor de autovehicule vechi. Potrivit instituției, în spațiul public a apărut recent un articol care susținea că, începând din acest an, deținătorii de mașini mai vechi ar fi obligați să obțină documente precum o așa-zisă „Notificare de Conservare”, un „Aviz de staționare prelungită” sau un „Certificat de Conservare și Integritate Tehnică”, pentru a evita o presupusă suprataxă de mediu sau un impozit majorat.
RAR dezminte categoric aceste informații și precizează că nu există, în prezent, nicio astfel de procedură, document sau verificare în competența instituției. De asemenea, reprezentanții RAR subliniază că nu dispun de „unități mobile” care să efectueze verificări vizuale la domiciliul proprietarilor, așa cum se afirma în materialul de presă respectiv.
„Nu aveți niciun motiv să solicitați de la RAR un document de acest tip, pentru simplul motiv că el nu există. În atribuțiile noastre nu a fost introdusă nicio practică privind certificarea conservării vehiculelor neutilizate”, transmit oficialii instituției.
Registrul Auto Român precizează că nu poate comenta eventuale aspecte legislative care nu țin de competența sa, însă reafirmă că orice modificare reală și importantă privind activitatea instituției este comunicată exclusiv prin canalele oficiale.
Totodată, RAR atrage atenția asupra unor indicii clare care pot ajuta publicul să identifice știrile false sau conținutul generat artificial:
- informații prezentate ca „revoluționare”, cu aplicare imediată;
- lipsa totală a surselor oficiale sau a actelor normative concrete;
- folosirea unor termeni alarmiști, fără trimitere la o lege clară;
- inexistența subiectului în alte surse media credibile;
- menționarea unor instituții, documente sau reglementări inexistente.
În urma demersurilor făcute de Departamentul de Comunicare al RAR, publicația care a difuzat informația falsă a retras articolul, recunoscând că materialul a fost generat cu ajutorul inteligenței artificiale, fără nicio sursă reală.
RAR dă asigurări că va continua să reacționeze prompt ori de câte ori apar dezinformări care pot afecta proprietarii de vehicule și îi încurajează pe cetățeni să verifice informațiile din surse oficiale înainte de a le lua drept reale.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu