În doar 72 de ore, polițiștii rutieri din Vâlcea au luat cu asalt principalele drumuri din județ. Rezultatul: 572 de amenzi, 28 de permise reținute și 23 de certificate de înmatriculare retrase.
În perioada 28–30 august, oamenii legii au efectuat peste 500 de testări pentru alcool și alte 11 pentru depistarea substanțelor psihoactive. Valoarea amenzilor a depășit 160.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost date bicicliștilor – 126, în timp ce 107 șoferi au fost amendați pentru viteză. Au mai fost sancționați 16 conducători de trotinete electrice, 8 șoferi pentru depășiri neregulamentare și 8 motocicliști.
Dar controalele au scos la iveală și cazuri care puteau avea urmări grave.
Pe DN 7, la Golești, un bucureștean de 41 de ani a fost prins la volan, iar analizele toxicologice au confirmat ulterior prezența unor substanțe psihoactive în organism.
Într-un alt caz, un bărbat de 52 de ani a fost oprit pe DN 67, în jurul orei 02:20. Alcooltestul a indicat 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar pe DN 65C, în comuna Roești, polițiștii au depistat un bărbat care conducea un motocros neînmatriculat. Mai mult, acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În total, în cele trei zile, polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul circulației.
Controalele continuă pe drumurile din Vâlcea.




























Lasă un comentariu