Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcean condamnat la 7 ani închisoare, pentru evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Olt, pe numele unui bărbat din Râmnicu Vâlcea.

În dimineaţa zilei de miercuri, 20 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Olt, pe numele unui bărbat din municipiul Rm. Vâlcea, persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală comisă în formă continuată.

În fapt, bărbatul de 46 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitatea de administrator al unei societăți comerciale din Slatina, a dispus, în perioada 01.01.2012 – 31.07.2013, înregistrarea în contabilitate a unor acte justificative false care atestau efectuarea unor achiziții fictive de la mai multe societăți comerciale și astfel au fost înregistrate cheltuieli în sumă de 1.061.961 lei cu consecința diminuării venitului net și implicit a bazei de impozitare.

Bărbatul a fost condus la un penitenciar din județul Argeș.