Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vitezoman prins cu 136 km/h în Bunești. Polițiștii vâlceni au reținut 10 permise în două zile

În perioada 20-21 septembrie, polițiștii rutieri din Băile Govora, sprijiniți de colegi din structurile de ordine publică, investigații criminale și de polițiștii Postului de Poliție Bunești, au desfășurat acțiuni pe DN 67 (comuna Bunești) și pe DJ 649 (zona orașului Băile Govora), în contextul Campaniei Uniunii Europene ROADPOL Safety Days.

Scopul acțiunilor a fost prevenirea accidentelor de circulație, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea vizibilității poliției în trafic.

Polițiștii au verificat 50 de autovehicule și au legitimat 62 de persoane. În urma controalelor, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei. De asemenea, au fost efectuate 30 de testări cu aparatul etilotest – una indicând alcool în cazul unui conducător de atelaj hipo – și două testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 10 permise de conducere pentru viteză excesivă și depășiri neregulamentare, precum și un certificat de înmatriculare, pentru lipsa valabilității inspecției tehnice periodice.

Un caz aparte s-a înregistrat astăzi, 21 septembrie, în jurul orei 10.00, pe DN 67, în comuna Bunești, unde polițiștii au depistat un șofer de 55 de ani, din județul Gorj, care circula cu 136 km/h într-o zonă cu limita de viteză de 60 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 4.050 de lei și a rămas fără permis pentru 120 de zile.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare și le reamintesc conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere.