Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bugetul alocat pentru Casa Verde Fotovoltaice, Regiunea Nord-Vest, epuizat în doar două minute

Bugetul de peste 274 de milioane de lei destinat programului Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest s-a consumat în doar două minute de la deschiderea aplicațiilor. Această primă fază a programului s-a adresat locuitorilor din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș. În următoarea etapă, începând cu luni, 30 septembrie, la ora 10:00, se va derula sesiunea dedicată Regiunii Centru, urmând ca în zilele lucrătoare următoare să fie deschise și pentru restul regiunilor. Pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, din care face parte și județul Vâlcea, înscrierile pentru programul Casa Verde Fotovoltaice va avea loc în data de 7 octombrie.

Pentru anul în curs, Administrația Fondului pentru Mediu a alocat un buget record de două miliarde de lei, ce va sprijini aproximativ 67.000 de gospodării să reducă costurile la energia electrică prin utilizarea surselor regenerabile.