Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Haos înainte de începutul școlii: profesori repartizați la Titularizare pot rămâne fără postul obținut. Ministerul schimbă regulile din 20 august

Ministerul Educației și Cercetării a transmis inspectoratelor școlare o nouă procedură privind repartizarea cadrelor didactice pentru anul școlar 2026-2027, după reorganizarea unor unități de învățământ care nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a funcționa cu personalitate juridică.

Noua procedură vine într-un moment extrem de sensibil pentru profesori. Candidații care au obținut minimum 7 la Titularizare și au fost repartizați pe posturi în zilele de 5 și 6 august trebuie să se prezinte la școli pentru încheierea contractelor până la 17 august, însă reorganizarea unor unități poate afecta constituirea anumitor catedre.

Ministerul precizează că, în cazul în care norma didactică nu mai poate fi constituită, profesorii vizați nu rămân automat fără soluție. În funcție de situație, aceștia pot beneficia de completarea normei, transfer sau modificarea repartizării.

Repartizările făcute la începutul lunii august pot fi schimbate

Pentru profesorii care au promovat definitivatul și au fost repartizați în perioada 5-6 august pe posturi vacante, procedura prevede soluții în situația în care, ca urmare a reorganizării, postul nu mai poate fi constituit integral.

Dacă poate fi asigurată cel puțin jumătate din norma didactică în unitatea respectivă, se poate dispune completarea normei. În cazul în care nici jumătate din normă nu mai poate fi constituită, cadrul didactic poate fi transferat pe un alt post.

Situații similare sunt prevăzute și pentru cadrele didactice angajate pe durata viabilității postului.

Și profesorii care nu au obținut încă definitivarea în învățământ și au fost repartizați în 5-6 august pot primi alte posturi, dacă norma pentru care au fost repartizați nu mai poate fi constituită.

Din 20 august începe o nouă etapă de repartizare

Potrivit documentului transmis inspectoratelor, ședințele de repartizare generate de reducerile de activitate rezultate în urma reorganizării sau a nerealizării planului de școlarizare vor începe pe 20 august 2026.

Ordinea stabilită de minister începe cu profesorii titulari care trebuie să își completeze norma, urmați de cadrele didactice debutante care au promovat definitivatul.

Ulterior sunt soluționate situațiile profesorilor aflați în restrângere de activitate, precum și cele ale cadrelor didactice repartizate în 5 și 6 august ale căror posturi au fost afectate de reorganizare.

Procedura continuă cu profesorii fără definitivat cărora li se poate constitui cel puțin jumătate de normă, iar apoi cu cei pentru care nici jumătate din normă nu mai poate fi asigurată.

În partea finală a procedurii sunt prevăzute etapele pentru detașări, prelungirea contractelor și repartizarea candidaților care au obținut cel puțin media 7 la concursul național din 2026.

Reorganizarea școlilor trebuie finalizată până la 24 august

Problemele privind posturile profesorilor sunt legate direct de reorganizarea unităților de învățământ care nu au realizat planul de școlarizare și nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru funcționarea cu personalitate juridică.

Calendarul stabilit pentru luna august este unul extrem de strâns.

Pe 10 august, Ministerul Educației trebuie să transmită către ARACIP și inspectoratele școlare listele rezultate în urma analizării situațiilor privind reorganizarea.

Pe 12 august, ARACIP urmează să comunice ministerului hotărârea privind reorganizările, iar pe 13 august aceasta trebuie transmisă inspectoratelor școlare.

Procesul trebuie încheiat până pe 24 august, când sunt prevăzute comunicarea ordinelor ministrului privind reorganizarea unităților de învățământ și transmiterea acestora către autoritățile locale.

Practic, profesorii își pot afla situația definitivă cu doar aproximativ două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, cursurile urmând să înceapă pe 7 septembrie.

Câte școli pot funcționa cu personalitate juridică

Legea învățământului preuniversitar stabilește, în general, un prag de minimum 500 de elevi pentru ca o unitate de învățământ de stat să funcționeze cu personalitate juridică. Sunt însă prevăzute mai multe excepții, inclusiv pentru anumite unități din învățământul vocațional, special, agricol sau silvic.

De asemenea, în anumite situații, unitățile gimnaziale sau liceale care sunt unice într-o comună, într-un oraș sau într-un municipiu pot funcționa cu personalitate juridică indiferent de numărul de elevi.

Reorganizarea are însă efecte directe asupra structurii claselor și, implicit, asupra numărului de norme didactice.

Pentru profesori, următoarele două săptămâni devin astfel decisive. Posturile repartizate în urma Titularizării nu sunt în toate cazurile garantate în forma în care au fost anunțate inițial, iar inspectoratele trebuie să găsească soluții pentru cadrele didactice ale căror norme sunt afectate de reorganizarea școlilor.