Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Rata de participare la ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2016 a fost de 95,45%

Ministerul Educaţiei anunţă într-un comunicat de presă că dintre cei 127.447 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei scrise la una dintre disciplinele: Biologie, Fizică, Chimie, Geografie, Economie, Informatică, Logica şi argumentare, Filosofie, Sociologie şi Psihologie, s-au prezentat 121.644 de candidaţi , aceasta însemnând o rată de participare de 95,45%. Ministerul a mai precizat că au absentat 5.765 de candidaţi, iar 38 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativa de fraudă. Un număr de 10.191 de candidaţi şi-au echivalat examenul şi li s-au recunoscut notele obţinute în sesiuni anterioare.

Primele rezultate la examenul de Bacalaureat se vor afişa marţi 12 iulie până la ora 16:00, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, între orele

16:00-20:00, la centrele de examen unde s-au susţinut probele.

Rezultatele finale se vor afişa sâmbătă 16 iulie 2016.