STUDIU SOCIOLOGIC. De curând, a fost dat publicităţii un sondaj de opinie pentru primăriile reşedinţă de judeţ, dar şi pentru Consiliile Judeţene. După cum vă informam şi cu alte ocazii, USL (Uniunea Social-Liberală), din care fac parte PSD, PNL şi PC, şi-a împărţit fotoliile de primar şi preşedinte al CJ, astfel: PSD are candidaţi la 22 de Consilii Judeţene şi 21 de primării reşedinţă de judeţ, în timp ce ACD (PNL-PC) la doar 19 dintre Consilii şi tot atâtea primării.
Potrivit preşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, lista candidaturilor a fost stabilită în urma rezultatelor sondajelor de opinie şi că algoritmul politic a fost calculat în urma celui stabilit deja prin protocol: PSD 21 de candidaţi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene, iar ACD 20. Notă discordantă va face, totuşi, Buzăul unde candidatura este dorită atât de PNL cât şi de PSD, motiv pentru care social-democraţii vor desemna candidat într-un judeţ în plus, în compensare.
Pe cale de consecinţă, social-democraţii vor desemna candidaţi în 22 de judeţe: Suceava, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, în timp ce ACD în celelalte 19, iar, spre bucuria conducerii PC, conservatorii vor desemna şi ei un candidat în Maramureş.
Potrivit sondajului de opinie al USL, intenţia de vot pentru Consiliu Local este de 70% pentru Ion Cîlea, în timp ce în cazul PDL, aceasta este de numai 15%. Precizăm că, deocamdată, democrat-liberalii nu au anunţat numele personajului politic care va fi aruncat în bătălia pentru CJ, la acest moment vehiculându-se mai multe nume.
În ceea ce priveşte candidaţii la primăriile reşedinţă de judeţ, PSD va desemna 21 de cazuri, iar ACD 19, cu toate că, în primă instanţă, ar fi trebuit ca ele să fie în număr egal: 20. Din informaţiile pe care le avem până la acest moment, pesediştii au renunţat la primăria Galaţi, primind două în schimb. Aşadar, PSD va desemna candidaţi în: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Focşani, Brăila, Constanţa, Slobozia, Ploieşti, Alexandria, Piteşti, Craiova, Slatina, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Jiu, Reşita, Bistriţa, Târgu-Mureş, Satu Mare, Harghita şi Braşov, iar ACD la primăriile Suceava, Neamţ, Bacău, Galaţi, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Timişoara, Deva, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Arad, Oradea, Zalău, Baia Mare. PC îi vor reveni Deva, Arad, Sibiu şi Piatra Neamţ.
Frâncu este candidat al USL la Primăria Râmnicului
De altfel, senatorul Emilian Frâncu a declarat, zilele trecute, oficial, că el va fi candidatul PNL pentru Primăria Râmnicului, menţionând că a intrat, deja, în campanie electorală. În urma unor discuţii purtate la Bucureşti, s-a convenit foarte clar că judeţul Vâlcea va fi reprezentat la nivel de candidatură pentru municipiul Râmnicu Vâlcea, de un reprezentant al PNL, iar la Consiliul Judeţean de un membru PSD. În cel mai scurt timp, vor fi făcute, oficial, nominalizările, după semnarea protocoalelor individuale pe judeţe. Practic, din acest moment, PNL, care şi-a desemnat candidatul, intră în campanie pentru Primăria Râmnicului, intră şi pentru judeţ, deoarece noi considerăm că USL este o entitate puternică. După semnarea protocoalelor, cum spuneam, s-a terminat cu perioada de aşteptare, de tatonare, de invidie firească care poate să apară între o organizaţie sau alta. Vom fi o structură comună şi se va putea vorbi despre USL, o entitate puternică”, a precizat senatorul PSD, adăugând că Ion Gigi Matei, care spera să fie el candidatul USL pentru primărie, a pierdut trenul.
Copreşedintele USL, Victor Ponta, a declarat că, la nivel naţional, scorul USL este de 60% pentru candidaţii proprii şi de 20 pentru cei ai PDL, precizând că bazele de date ale cercetărilor sociologice pot fi puse la dispoziţia mass-media , dar „nu a pedeliştilor”. „Este o cercetare fără precedent în România, ca nivel cantitativ (…) Suntem suficient de realişti să ştim că, între sondajele de opinie şi ceea ce se întâmplă la vot poate exista o diferenţă. Singurele trei judeţe unde USL nu deţine o cotă suficientă din intenţia de vot pentru a câştiga postul de preşedinte de CJ sunt Harghita, Covasna şi Satu Mare, unde lider la acest capitol este UDMR.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu