Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Eugen Neață, alături de artiștii din Vaideeni la Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba

Eugen Neață, deputat de Vâlcea, a fost prezent la cea de-a opta ediție a Festivalului Național al Sculptorilor cu Drujba, organizat la Pensiunea Cerna din Vaideeni. Evenimentul, care s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni, a culminat cu jurizarea și premierea lucrărilor realizate de artiști din întreaga țară. Premiul cel mare a fost obținut de Andrei Pop, artist din Maramureș, pentru sculptura sa intitulată „Fusul cu țurgălău”.

„Sculpturile realizate în cadrul acestui festival sunt donate comunității locale, aducând un plus de valoare regiunii și încântând turiștii care vizitează zona. Mă bucur că am fost din nou prezent la acest eveniment unic, alături de primarul Daniel Băluță și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Felicitări tuturor artiștilor și organizatorilor pentru succesul acestei ediții”, a declarat deputatul Eugen Neață.

Festivalul a devenit o tradiție anuală la Vaideeni, atrăgând atât artiști de renume, cât și vizitatori care apreciază talentul sculptorilor ce folosesc uneltele mecanice pentru a crea opere de artă impresionante.