Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Război deschis între Samoil Vîlcu şi Valentin Iliescu

DISENSIUNI. Tensiunea din interiorul PDL Vâlcea a atins cote îngrijorătoare. Artizanul acesteia este nimeni altul decât Valentin Iliescu, cel despre care colegii de partid spun că-şi doreşte cu ardoare funcţia de preşedinte al partidului. Multe voci din interiorul formaţiunii susţin că democrat-liberalul nu beneficiază de susţinerea biroului politic al partidului, fapt ce ar trebui să-l determine să bată în retragere. Deputatul pedelist Samoil Vîlcu afirmă că acest lucru nu se va întâmpla pentru că Iliescu visează de prea multă vreme la fotoliul de şef al  partidului.

Parlamentarul Samoil Vîlcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, sau senatorul Dorel Jurcan sunt printre cei care au declarat, în nenumărate rânduri, că nu doresc prezenţa lui Valentin Iliescu în organizaţia judeţeană de partid. Unul dintre motive ar fi acela legat de atitudinea sfidătoare pe care, susţin ei, pedelistul o are vizavi de colegii de partid. „Nu mi se pare normal să se comporte în acest mod. Firesc ar fi ca atunci când ia o decizie care priveşte organizaţia de partid să ne consulte şi pe noi. De fapt, acesta este lucrul care mă deranjează cel mai mult. I-am spus de mai multe ori aceste lucruri, dar am impresia că nu-l prea interesează. Este vorba de imaginea PDL la Vâlcea. Asta trebuie să înţeleagă domnul Valentin Iliescu, iar când vine vorba de acest aspect, nu mai este loc de orgolii”, a subliniat parlamentarul PDL, Samoil Vîlcu.

În esenţă, disensiunile din partid îşi au originea în lupta pentru putere în care s-a aruncat atât Valentin Iliescu, cât şi senatorul Dorel Jurcan, ambii dorindu-şi cu ardoare funcţia de preşedinte al partidului. Tocmai de aceea, pedeliştii s-au împărţit în mai multe tabere: una dintre ele, de partea lui Iliescu, cealaltă – declarată susţinătoare a senatorului Jurcan, şi, în fine, o alta care este compusă din pedelişti nemulţumiţi care nu s-a decis în ce parte va înclina balanţa.

Mai nou, cei care s-au înscris în grupurile de susţinere a lui Jurcan şi, respectiv, Iliescu, trag, public, cu săgeţi otrăvite. Aşa se face că unul dintre cei luat la ţintă de ministrul secretar de stat în relaţie cu Parlamentul este deputatul Samoil Vîlcu, care, în mod categoric, îl va susţine pentru preşedinţia partidului pe Dorel Jurcan. Deşi nu este un adversar direct, Iliescu a văzut în deputatul pedelist un personaj politic influent, care ar putea influenţa decizii şi opinii în interiorul partidului. „A spus despre mine că vreau să plec la PSD. Mi se pare un lucru incredibil să faci asemenea declaraţii, în condiţiile în care am demonstrat, de nu ştiu câte ori, că nu am făcut niciodată nimic care să contravină liniei impuse de acest partid. M-am înscris în această formaţiune politică în 1993, atunci când, împreună cu alţi colegi am înfiinţat de fapt acest partid la Vâlcea. Nu înţeleg de unde au apărut aceste zvonuri. Probabil sunt persoane interesate să destabilizeze PDL Vâlcea şi care doresc să mă decredibilizeze în faţa opiniei publice şi a colegilor mei. Sunt şi voi rămâne loial acestui partid. Nu mă interesează să trec de la un partid la altul. Urăsc traseismul politic”, a mai spus Vîlcu.

Vîlcu ştie sigur că Iliescu va candida

Încercând să detensioneze situaţia, o serie de pedelişti cu putere de decizie din  interiorul partidului au cerut liderilor de la Bucureşti să discute despre situaţia creată la Vâlcea, creată odată cu venirea lui Valentin Iliescu. Potrivit declaraţiilor deputatului Vîlcu, conducerea centrală a partidului ar fi promis pedeliştilor vâlceni că situaţia se va rezolva şi că vor încerca să ia măsuri imediate pentru a pune capăt discuţiilor create. „Am discutat şi cu domnul Adriean Videanu. Mi-a spus că se vor rezolva lucrurile. Despre acest lucru ştie şi prim-ministrul României, Emil Boc. Nici dumnealui nu-i convine, câtuşi de puţin, această situaţie. Trebuie să se pună capăt acestor tensiuni, care, din punctul meu de vedere, nu sunt normale într-un partid”, a adăugat deputatul PDL.

Pe de altă parte, senatorul Dorel Jurcan mărturiseşte că nu a anunţat încă dacă are de gând sau nu să candideze, dar că Romulus Bulacu, colegul său de partid, şi-a mărturisit intenţia de a intra în competiţia pentru alegerile interne de partid. „Tot ceea ce pot să spun este că Valentin Iliescu are de gând să candideze la şefia partidului. De fapt, a şi spus-o… Despre Bulacu şi Jurcan nu ştiu ce să spun deocamdată. Nu am aflat nimic oficial, dar ne vom edifica asupra acestora lucruri cât de curând”, a conchis Vîlcu.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU